Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

FOTOGALERIE. Lucrările de reabilitare a drumurilor județene sunt în grafic

 Vicepreședintele Consiliului Județean, Ioan Rus, a efectuat o verificare a stadiului lucrărilor la 3 obiective care se derulează pe rețeaua de drumuri județene.

Pe tronsonul de drum județean Acâș-Mihăieni-Țeghea-Craidorolț, obiectiv de investiții finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), constructor este “Drum Construct SRL” – Sălaj. Pe această porțiune se execută lucrări de așternere a unui strat de piatră spartă în vederea pregătirii straturilor de mixtură asfaltică. Pe același drum se lucrează la realizarea șanțurilor betonate și a podețelor de acces la drumul județean.

În localitatea Mădăras, pe DJ 108L, tot obiectiv finanțat prin PNDL, constructor „Antrepriza de Reparații și Lucrări SA” – Cluj, se realizează lucrări de așternere a stratului de uzură din mixtură asfaltică, șanțuri betonate și podețe de acces la drumul județean. La cele două obiective de investiții termenul de finalizare a lucrărilor este sfârșitul anului 2018. Lucrările se desfășoară conform graficului de excuție.

 

Între localitățile Baba-Novac și Gelu, pe DJ 194D se execută lucrări de reparații prin tratarea burdușirilor și plombări cu mixtură asfaltică. Această lucrare este realizată de “Diferit SRL” – Cluj, societate care are contract cu județul Satu Mare pentru executarea lucrărilor de reparații a drumurilor județene.

Un comentariu

  1. gogulescu Răspunde

    Inainte de curba de la Lazuri sunt niste gropi si dimburi ce rup camioanele ,masinile mici dau cu fundul de asfalt , abia poti trece si cu jeep-ul ……ar fi lucrare mica pe 10m patrati , dar trebuie sa se apuce cineva .Sesizarea e facuta .Jurnalisti , loc de reportaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.