Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Primăria Satu Mare: Proprietarii de terenuri trebuie să ia măsuri de combatere a ambroziei

Primăria Municipiului Satu Mare aduce în atenția proprietarilor sau deținătorilor de terenuri din municipiul Satu Mare că au obligația să ia măsuri de combatere a buruienii Ambrozia.

În scopul distrugerii buruienii Ambrozia şi pentru prevenirea răspândirii acesteia, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plantei şi apariţia primelor inflorescenţe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an, proprietarii sau deţinătorii de terenuri au obligația de a face lucrări de întreţinere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări şi metode specifice.

Constituie contravenție conform H.C.L. nr. 173/25.09.2014: ,,Nedistrugerea buruienilor care pot cauza prejudicii asupra stării de sănătate a populaţiei şi în mod special a celor cu potenţial alergen (iarba pârloagelor – Ambrosia artemisiifolia) de pe spaţiile verzi din faţa imobilelor,curţilor,grădinilor,terenurilor arabile intravilane prin scoaterea rădăcinilor, smulgere sau cosire de către proprietarii sau deţinătorii imobilului,terenului se sancţionează cu amendă de la 1000 la 2500 lei.”

Aceste măsuri sunt obligatorii până la sfârşitul perioadei de vegetaţie a buruienii ambrozia.

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Satu Mare

Un comentariu

  1. dorel cetatean Răspunde

    Primaria se supune si ea prevederilor hclului respectiv,nu? Poate verifica putin situafia in teren si trimite niste coase sa igienizeze terenurile proprii. Spre exemplu intararea in Parcul Industrial, unde pe partea stanga este un teren plin de mizerii, iarba e cat casa, etc. Parca e al Primariei, nu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.