Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Sătmarul are peste 80 de mii de pensionari. Raportul Casei Județene de Pensii

În cadrul ședinței Colegiului Prefectural ce a avut loc astăzi, miercuri, 20 iunie, directorul Casei Județene de Pensii Satu Mare, Marcel Erdei, a vorbit despre ultimele activități desfășurate de către instituția pe care o conduce. 

Potrivit acestuia, în prezent, Casa Judeţeană de Pensii are înregistraţi un număr de 80173 de pensionari, administrând un număr de 87097 de dosare de pensie din care 15656 sunt dosare de pensie de invaliditate. Din totalul de 80173 de pensionari, un număr de 1643 de persoane au domiciliul în străinătate. Românii care au muncit cu forme legale într-un stat al Uniunii Europene (UE) şi Elveţia pot beneficia de pensie în mod similar cetăţenilor acelui stat. Din fiecare stat al UE și Elveția în care o persoană a lucrat, se poate obține o pensie.

Pentru anul 2018 Casa Judeţeană de Pensii urmăreşte: aplicarea modificărilor legislative în domeniul pensiilor; îmbunătăţirea gradului de soluţionare a cererilor de stabilire a drepturilor de pensie înregistrate, a cererilor de modificarea a drepturilor de pensie, respectiv a transformărilor din oficiu; crearea premiselor pentru valorificarea biletelor de tratament; aplicarea strictă a legislaţiei în domeniul pensiilor europene şi facilitarea schimbului rapid de date între Casa Judeţeană de Pensii şi organismele europene din domeniul pensiilor şi creşterea veniturilor la Bugetul Asigurărilor Sociale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.