Ultima actualizare: azi, 09:13

Locale

Gabriel Leş: Tinerii dezavantajați vor putea fi angajați în instituțiile publice locale

Senatorul sătmărean Gabriel Leș a anunțat, pe contul său oficial de Facebook, faptul că deputații au votat legea privind încadrarea tinerilor dezavantajați în instituțiile publice locale. Tinerii dezavantajați se vor putea angaja, timp de 24 de luni, în instituțiile publice locale, pentru a dobândi diverse competențe, se arată în legea adoptată miercuri, 27 iunie, de Camera Deputaților. Decizia vine după ce Guvernul a aprobat, la începutul acestui an, un proiect privind integrarea în muncă, în cadrul instituțiilor publice de la nivel local, a tinerilor dezavantajați.

Legea privind încadrarea tinerilor dezavantajați în instituțiile publice locale – prin care se stipulează că un procent de 5% din posturile existente şi bugetate din personalul contractual în instituțiile publice să fie ocupat de tinerii dezavantajați, a fost votată și de Camera Deputaților (în senat, primă cameră sesizată, a fost votată în 5.032018). Procentul se aplică la numărul total de angajaţi cu contract individual de muncă.

Potrivit legii, TINERI DEZAVANTAJAȚI sunt persoanele care:

– au vârste cuprinse între 16 și 26 de ani;
– nu au vechime în muncă sau e de cel mult 12 luni;
– se află în sistemul de protecție a copilului;
– provin din sistemul de protecție a copilului și au un copil sau mai mulți în întreținere;
– s-au aflat sau se află în evidența serviciului de probațiune;
– se află în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate.

Perioada maximă a contractelor de muncă pe perioadă determinată este de 24 de luni.

Direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului (DGASPC) și Serviciile publice de asistență socială sunt obligate să acorde sprijin tinerilor dezavantajați în completarea și depunerea dosarului de participare pentru selecția în vederea angajării printr-o procedură simplificată.

Legea se aplică instituţiilor publice de la nivel local care pot să angajeze forţă de muncă pe bază de contract individual de muncă şi care sunt finanţate de la bugetul de stat sau local, exceptie facand instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională.

Potrivit legii, instituțiile publice de la nivel local ce vor putea angaja tineri dezavantajați sunt următoarele:

– aparatul de specialitate al primarului;
– aparatul de specialitate al consiliului judeţean;
– consiliile locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, consiliile judeţene;
– furnizorii de servicii sociale;
– operatorii de servicii comunitare de utilităţi publice locale sau judeţene;
– instituţiile publice şi servicii publice înfiinţate şi organizate prin hotărâri ale consiliilor locale sau județene.

Procedura simplificată de recrutare şi încadrare a tinerilor dezavantajaţi cuprinde următoarele etape:

– selecţia dosarelor, constând în verificarea documentelor depuse la dosar,
– interviul;
– proba practică, dacă este cazul.

10 comentarii

  1. Cetateanul turmentat Răspunde

    Dar Draxlmaier nu e bun?
    Ca si asa aparatul birocratic e umflat.
    Sunt atatea firme care au nevoie de angajati, doar sa vrei sa muncesti!

  2. Ardelean Răspunde

    La Drexi i se rupe de initaivele exministrului…aia nu sunt socialisti, si nici n-au nevoie de lipitori de afise pe care sa-i rasplateasca cu diurne de la stat.

  3. 007 Răspunde

    D-le Les,va rog sa explicati de ce nu s-a votat o initiativa legislativa prin care posturile vacante la stat se pot obtine numai prin concurs ?Ce criterii de performanta pot avea niste indivizi care sunt NUMITI pe POST ?La firma lu’taticu de ce nu angajezi niste…nici nu stiu cum sa le zic,a ba da,ANALFABETI FUNCTIONALI???!Nu asa-i, ca e pe banii tai, nu ai mei .Nu v-ar fi rusine !

  4. dr storm Răspunde

    la stat lucreaza cei cu cunostinte la : udmr, alde si psd, restul la privati!

  5. Ariton Răspunde

    Mediul economic privat, cel care plătește taxe si impozite pentru bugetari, este in colaps si voi neocomuniștii angajați\umflati aparatul birocratic cu niste loaze! Vai de mama noastra la cei ce mai si muncim…..

  6. Viorel Răspunde

    Am auzit ca in laboratoarele PSD se coace o noua lege: Toti romani cu vârsta între 1 si 99 ani, vor fi angajații obligatoriu doar in administrația publica. Restu vor munci doar in privat !

    • y Răspunde

      Cu condiția obligatorie de a avea carnet de membru de partid (de preferabil de guvernământ sau minim de la udemere, că ăștia tot pică în picioare).

  7. Nenea Csabi Răspunde

    Dar mai flacai, atentie, Domnu’ Les, mai draga, da’ nu cumva esti si matale dezavantajat? Supraponderal, un pic rusinos, mai retras, cu problemele si cu tipografia ta, nu cumva rezonezi cu conceptul de “posturi vacante”? Vacant, trepadus local, apoi ministru, apoi vacant, din nou vacant.

    Locul de vicepreședinte este încă vacant. CARAGIALE, O. VII 202. El fugi dintr-un regat ce nu-l meritase, alergînd la tronul Franței, rămas vacant. HASDEU, I. V. 194. Nu pot găsi o slujbuliță cît de mică… Pe la toate ministerele mi s-a răspuns că îndată ce va fi un loc vacant. ALECSANDRI, T. I 376.

    Biet vacant, Les.

  8. HBC Răspunde

    cu ce salar angajati ???????? sper ca nu minim pe economie ?????
    …………………informatii va rog

  9. dana Răspunde

    Domnule Les..in administratia locala e nevoie de specialisti…in ce birouri vreti sa ii mai puneti si pe acestia…mai bine asigurati-le un loc de munca pe masura..si nu pe perioada determinata…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.