Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

FOTO. Mercedes confiscat în Vama Petea. Șoferul, sancționat drastic

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au depistat un cetățean român care conducea un autoturism marca Mercedes în valoare de aproximativ 40.000 lei, care figura ca fiind furat din Marea Britanie.

Duminică, 29 iulie a.c., în jurul orei 13.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în România cetățeanul român Liviu G., în vârstă de 22 de ani, domiciliat pe raza județului Suceava. Acesta conducea un autovehicul marca Mercedes Benz C 220, înmatriculat în Marea Britanie.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că mașina figurează ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de către autoritățile din Marea Britanie, în luna aprilie 2018.

Autoturismul, în valoare de aproximativ 40.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul PTF Petea până la finalizarea cercetărilor, iar în cauză a fost întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.

Sursa – Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.