Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

UPDATE. Bărbatul dispărut, s-a întors acasă, după două zile

Bărbatul dispărut din judeţul Maramureş s-a întors acasă după ce Poliţia l-a dat dispărut şi a apelat la sprijinul cetăţenilor pentru a-l găsi. E a fost dispărut două zile, timp în care familia nu a ştiut nimic despre el. El a fost căutat şi pe raza judeţului Satu Mare.

Conform surselor PortalSM, el a fost chemat la Poliţie pentru a i se lua o declaraţie după ce pe numele său a fost depusă o plângere penală. Bărbatul s-a supărat atât de tare încât nu s-a mai întors acasă şi a ameninţat că îşi pune capăt zilelor.

El ar fi vorbit la telefon cu familia sa şi ar fi dat indicaţii unde va fi găsit şi unde să fie îngropat, după care nu a mai răspuns la telefon.

După ce Poliţia a pelat la ajutorul populaţiei pentru găsirea lui, el s-a întors acasă.

MESAJUL POLIŢIEI

Poliţiştii desfăşoară activităţi de căutare a unui tânăr reclamat dispărut şi solicită sprijinul persoanelor care pot oferi informaţii pentru depistarea sa.

Poliţiştii Biroului Urmăriri au fost sesizaţi despre faptul că duminică,  22 iulie, MUNTEAN GEORGE NELU, în vârstă de 28 de ani, a plecat voluntar de pe raza oraşului Tăuţii Măgherăuş şi până în prezent nu a revenit la domiciliul său din comuna Cicârlău, localitatea Handalu Ilbei. Acesta a plecat cu autoturismul marca Alfa Romeo, de culoare gri, cu număr de înmatriculare MM – 04  PTK.

Au fost demarate, imediat, toate activitățile procedurale iar polițiștii efectuează investigații pentru găsirea tânărului. El este căutat şi pe raza judeţului Satu Mare.

Semnalmente: constituţie atletică, înălţime 1.65 m, păr blond, creţ, ochi albaştri. Are o cicatrice la nivelul capului şi una la nivelul piciorului stâng.

La data dispariţiei era îmbrăcat cu un tricou alb, blugi albaştri şi era încălţat cu adidaşi albi.

Persoanele care pot să ofere informaţii despre MUNTEAN GEORGE NELU sunt rugate să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie, să apeleze 112 sau Biroul Urmăriri la numărul de telefon 0262-207763.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.