Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Acuzații la adresa polițistului sătmărean Cosmin Andreica: ,,În opinia noastră, nu este legal!”

În scrisoarea deschisă adresată ministrului Carmen Dan, Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România îl acuză indirect pe polițistul sătmărean Cosmin Andreica. Sindicaliștii spun că acesta ar beneficia de unele drepturi, într-un mod însă nu foarte legal.

Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România spune că Andreica ocupă o funcție importantă în cadrul Primăriei Sectorului 4 București și, în același timp, ar beneficia și de unele drepturi financiare de la MAI.

,,Suspendarea de drept din Poliţie (IPJ Satu-Mare), în temeiul Legii nr. 360/2002, a agentului Andreica Cosmin Dorel, pentru activităţi sindicale; în prezent, acesta este director general adjunct administrativ la o structură din cadrul Primăriei Sectorului 4 Bucureşti, situaţie de natură să genereze suspiciuni şi confuzie cu privire la instituţia juridică a supendării poliţistului, dat fiind faptul că, în situaţia dată, conform legii, el este salariat al unei Administraţii locale, dar beneficiază şi de unele drepturi financiare de la MAI, ceea ce, în opinia noastră, nu este legal”, se arată în scrisoarea semnată de Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România.

9 comentarii

  1. UNU Răspunde

    un mucos care nici macar armata nu a facut – in viata lui nu a prins un hot – dar ma gandesc va iesi la pensie la 40 de ani .

    • Rachita Răspunde

      Omul acesta nu a făcut nimic pentru societate, un neica nimeni cu trei clase care a jonglat cu sistemul un #gabor corupt.
      Un test psihiatric ar fii bine venit.

  2. Eu Răspunde

    Parerea ta! Tipic comunist! Cat are el in degetul mic ( sub unghie ) nu ai tu in cap! Cu armata cu tot…

  3. joszika Răspunde

    serios – ce are in cap ?? zeama de varza?/

  4. Gyuri Răspunde

    Valamelyk genyes állatnak az ivadéka ez a majom. Azért van ott, nem azért mert tud is valamit.

  5. cizmaru Răspunde

    Gyuri cred ca mojom esti tu ma de cunostiniele care le are Anreica lea demonstrat nu ca un mojom cum esti tu

  6. Alin B Răspunde

    Se pare că domnul din imagine reprezintă Poliția ROMÂNĂ tipic pentru un infumurat, inganfat semianlfabet de curcan cu pene pe spate.Europul.

  7. mae Răspunde

    adevarul,ca si unii militieni,sau aproape totiiunmbla doar dupa mici sau mai marii bisnisurii,asta este adevarul,fac si ei cum pot

  8. Eu Răspunde

    Daca rautatea ar durea, ati urla in chinuri stimati comentatori….titlul articolului spune clar ca sunt acuzatii, nimic demonstrat! Cei de la SNPPC au o OPINIE doar!!!! Sigur e mai usor sa sari cu gura inainte sa intelegeti ce cititi :-))….sictir…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.