Ultima actualizare: azi, 20:44

Locale

A murit Dumitru Fărcaș. Legenda taragotului avea 80 de ani

Doliu în lumea muzicii populare. Dumitru Fărcaş, cunoscutul interpret de muzică populară și taragotist, a murit la vârsta de 80 de ani, în noaptea de luni spre marţi, într-un spital din Cluj-Napoca, unde se afla internat pentru o intervenţie. Legenda taragotului, care și-a arătat măiestria și la Satu Mare, a împlinit 80 de ani în luna mai, ocazie cu care a fost decorat de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional „Serviciu Credincios“ în grad de cavaler.

Născut pe 12 mai 1938, Dumitru Fărcaş era originar din Maramureş, însă s-a stabilit în Cluj-Napoca după terminarea studiilor la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, în 1967.

Şi-a început cariera profesională în 1960, când s-a angajat ca instrumentist al Ansamblului „Maramureşul” din Baia Mare. În 1962, a preluat Ansamblul „Mărţişorul” al Casei de cultură a studenţilor din Cluj-Napoca, împreună cu care a obţinut numeroase premii naţionale şi internaţionale.

Dumitru Fărcaş a primit titlul de „cetăţean de onoare” al oraşului Phenian (Coreea de Nord) şi al oraşelor Cluj-Napoca, Bucureşti, Reşiţa şi Baia Mare. A fost preşedinte de onoare al Congresului Internaţional al Taragotiştilor.

În 2002, artistul a primit Crucea naţională Serviciul Credincios clasa a III-a, iar în 2004, Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului”.

În 2008, Dumitru Fărcaş a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.

 

 

4 comentarii

  1. Rodica Răspunde

    Un taragot de aur si o mare constiinta romaneasca s-au stins in anul centenarului ! Dumnezeu sa-l odihneasca-n pace si liniste, noi vom pastra vie amintirea celui care a fost si va ramane Dumitru Farcas!Regrete vesnice.

  2. Ion Răspunde

    Fie ca spiritul sau frumos si iubitor sa raman multa vreme intre noi . Dumnezeu sa-L odihneasca!

  3. RO Răspunde

    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace, om intre oameni a fost, nu il vom uita niciodata.

  4. Obiectiv Răspunde

    Mare artist,mare român!Dumnezeu să-l aibă în paza sa!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.