Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

FOTO&VIDEO. Contrabanda cu țigări, în floare: Capturi uriașe în Țara Oașului

În data de 20 august a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Negrești Oaș, județul Satu Mare, s-a desfășurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 15.30, polițiștii de frontieră au observat în apropierea frontierei de stat mai multe persoane care se deplasau de la linia de frontieră spre interiorul țării, pe direcția localității Moișeni, transportând în spate colete voluminoase. Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea bărbaților, efectuând somațiile legale prin voce, moment în care aceștia au abandonat coletele și au fugit în direcții diferite.

În urma acțiunii, polițiștii l-au reținut pe cetățeanul ucrainean Eduard M., în vârstă de 32 de ani. Imediat, au fost anunțate autoritățile de frontieră din Ucraina despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului. Totodată, la fața locului polițiștii de frontieră au descoperit 9 colete ce conțineau cantitatea de 4.500 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 52.650 lei.

Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se fac verificări în vederea identificării persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale, fiind întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și trecere ilegală a frontierei de stat.

Sursa – Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.