Ultima actualizare: ieri, 19:32

Locale

Mesajul pompierilor: Ce să nu faceți când mergeți la iarbă verde și scăldat

În contextul perioadei în care mulți cetățeni aleg să își petreacă timpul liber în zonele de agrement sau la iarbă verde, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Someş” al judeţului Satu Mare recomandă respectarea cu stricteţe a unor măsuri elementare de prevenire și protecție.

MĂSURI DE PREVENIRE ŞI STINGERE A INCENDIILOR:

– Nu  faceţi foc decât în locurile permise şi amenajate în acest sens, curăţând terenul din jur de orice se poate aprinde;
– Nu aprindeţi focul pe timp de vânt;
– Nu aprindeţi focul la  o distanţă mai mică de 100 metri de liziera pădurii;
– Preparați hrana numai în locurile de popas amenajate, având la îndemană mijloace pentru stingerea focului;
– Nu fumaţi lângă mirişti şi păduri sau în alte locuri cu pericol de incendiu;
– Nu aruncaţi la întâmplare ţigara nestinsă;
– Nu parcaţi autoturismul, nu instalaţi cortul sau alte amenajări de picnic în apropierea pădurii;
– Nu lăsaţi copiii să se joace cu focul, îngrădind accesul acestora  la chibrituri, brichete, lumânări sau alte asemenea surse de foc şi supraveghindu-i în permanenţă;
– Menţineţi curăţenie la locul unde preparaţi hrana: aruncaţi în locuri special amenajate hârtiile, resturile de mâncare ori sticlele. Ele pot contribui la propagarea incendiilor;
– Nu lăsaţi niciodată focul nesupravegheat, deoarece chiar şi o rafală slabă de vânt ar putea modifica direcţia focului, îndreptând flăcările spre vegetaţie sau transportând scânteile incandescente la distanţe mai mari, în interiorul pădurii;
– Stingeţi cu apă sau pământ cărbunii încinşi sau jarul înainte de a pleca din pădure. Dacă întâlniţi focuri lăsate de alţii, stingeţi-le!;
– Anunţaţi imediat orice incendiu pe care îl observaţi la 112.

SCĂLDATUL

– scăldatul trebuie făcut doar în locuri special amenajate;
– nu vă aventuraţi să vă scăldaţi, dacă nu ştiţi să înotaţi;
– evitaţi scăldatul solitar, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi sau nu aveţi deprinderile necesare;
– este interzis scăldatul în stare de ebrietate sau pe timp de noapte;
– nu înotaţi departe de mal şi nu treceţi de semnele de prevenire;
– evitaţi folosirea pentru scăldat a saltelelor cu aer, camerelor de cauciuc, scândurilor, etc;
– evitaţi scăldatul în zone în care, anterior, s-au produs incidente;
– nu intraţi în apa rece înfierbântaţi, după ce aţi stat foarte mult timp la soare.
– COPIII aflaţi în apropierea apei şi în apă trebuie să fie supravegheaţi permanent.

Jarul aruncat la întâmplare, fumatul în locuri nepermise, jocul copiilor cu focul sau scăldatul se pot transforma rapid în tragedii și evenimente negative ce pot avea urmări deosebit de grave.

Un comentariu

  1. Alex Răspunde

    Ca sa poti respecta masurile de mai sus ar trebui in primul sa stii sa le citesti. Cand ma gandesc cati cetateni umbla la iarba verde si nu stiu citi e clar cum vor fi respectate. Sper sa nu fie vreo uscaciune lunga toamna asta pentru ca, desi stiu ca pompierii sunt vigilenti, ma tem ca un incendiu atatat de un vant puternic va face dezastru in urma lui. E cam ca si pesta porcina africana in fata careia suntem atat de neputinciosi, cu toate ca suntem in secolul XXI. Sunt multe peste pe capul oamenilor si animalelor, ghinionul nostru este ca nu exista si una din aceea politica, sa-i afecteze numai pe EI. Cu speranta ca nu vom avea parte de o friptura a la grec inchei aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.