Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Stagiune aniversară. 50 de ani de la înfiinţarea secţiei române a Teatrul de Nord Satu Mare

Conducerea Teatrului de Nord Satu Mare pregăteşte o stagiune aniversară, urmând să se împlinească 50 de ani de la înfiinţarea secţiei române, 65 de ani de existenţă a secţiei maghiare, dar şi pentru a celebra Centenarul Marii Uniri.

Detalii despre noua stagiune, care se anunţă a fi una promiţătoare, au fost prezentate astăzi, într-o conferinţă de presă susţinută de managerul general al instituţiei, Nagy Orban, şi de directorul secţiei române, Ovidiu Caiţa.

Cei doi au precizat că vor fi unele piese rejucate, la cererea publicului, dar şi unele noi şi inedite. În acest sens, Ovidiu Caiţa a anunţat că va regiza o piesă ce va fi selectată în urma concursului de dramaturgie FocusDrama.ro, concurs finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).

“Ceea ce propunem noi în jurul Centenarului este un proiect inedit, pentru care am câştigat finanţarea AFCN, un concurs de dramaturgie, care se numeşte Focus Drama. Dramaturgi din România, de toate generaţiile, sunt rugaţi să ne trimită texte care au legătură cu felul în care se raportează generaţiile diferite la ideea de România, acum, la 100 de ani. Am primit până acum 23 de texte, dead-line-ul este 15 septembrie, deci aştept să mai vină texte”, a spus Ovidiu Caiţa.

Textul ales de juriu urmează să fie montat şi prezentat în noua stagiune.

Pentru aniversarea a 50 de ani de la înfiinţarea secţiei române vor fi invitate personalităţi care au avut legătură cu Satu Mare, şi vor fi premiate.

“Avem în plan o mulţime de evenimente pentru perioada respectivă, nişte spectacole, personalităţi care au avut legătură cu Satu Mare şi pe care le dorim invitate şi premiate. Teatrul românesc e mult mai vechi de 50 de ani în Satu Mare şi sper să putem să marcăm, să evidenţiem lucrurile care s-au întâmplat şi înainte de aceşti 50 de ani”, a spus regizorul.

 

Stagiunea 50:

Rețeta perfecțiunii în foarte mulți pași care nu duc nicăieri, un spectacol de Andrea Gavriliu

FocusDrama.Ro, regia Ovidiu Caița – spectacolul câștigător al concursului de dramaturgie din proiectul FocusDrama.Ro, finanțat de AFCN

Despre șoareci și oameni de John Steinbeck, regia Andrei Mihalache

Mâine va fi o nouă zi de Iaroslava Pulinovici, regia Dumitru Acriș

Prostia omenească, adaptare muzicală după Ion Creangă, regia Andrei Mihalache

—————————————————————————————————————————

Cină cu proști de Francis Veber, regia Daniel Vulcu

Cabinierul de Ronald Harwood, regia Ovidiu Caița

Desculț în parc de Neil Simon, regia Laura Moldovan

Almost, Maine de John Cariani, regia Theo Marton

Iluzii de Ivan Vîrîpaev, regia Cristian Ban

Consiliu de familie de Cristina Clemente, regia Theodor-Cristian Popescu

Visul unei nopți de vară de William Shakespeare, regia Ovidiu Caița

O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, regia Andrei Mihalache

Nebunul și călugărița de S. I. Witkiewicz, regia Vadas Laszlo

Yom Kippur de Hanna Azoulay Hasfari, regia Eugen Gyemant

Un spectacol improvizat cu ImproȘtim

Im`Programa – spectacol de improvizație pe teme școlare

Avioane de hârtie de Elise Wilk, regia Carmen Frățilă

Profesorul de franceză de Tudor Mușatescu, regia Andrei Mihalache

Micul Prinț adaptare după Antoine de Saint-Exupéry, regia Marius Costache

Ivan Turbincă adaptare după Ion Creangă, regia Daniel Vulcu

Cenușăreasa adaptare după Fraţii Grimm şi Charles Perrault, regia Andrei Mihalache

——————————————————————————————————————–

ABONAMENT PENTRU ADULȚI – 5 SPECTACOLE

FocusDrama.Ro, regia Ovidiu Caița – spectacolul câștigător al concursului de dramaturgie din proiectul FocusDrama.Ro, finanțat de AFCN

Despre șoareci și oameni de John Steinbeck, regia Andrei Mihalache

Mâine va fi o nouă zi de Iaroslava Pulinovici, regia Dumitru Acriș

+ 2 spectacole la alegere din reluări

  1. a) 1. Rețeta perfecțiunii în foarte mulți pași care nu duc nicăieri, un spectacol de Andrea Gavriliu
  2. Visul unei nopți de vară de William Shakespeare, regia Ovidiu Caița
  3. Consiliu de familie de Cristina Clemente, regia Theodor-Cristian Popescu
  4. b) 1. Nebunul și călugărițade Stanislaw Ignacy Witkiewicz, regia Vadas Laszlo
  5. Iluzii de Ivan Vîrîpaev, regia Cristian Ban
  6. Yom Kippur de Hanna Azoulay Hasfari, regia Eugen Gyemant

 

ABONAMENT PENTRU ELEVII CLASELOR IX – XII ȘI STUDENȚI – 4 SPECTACOLE

Profesorul de franceză de Tudor Mușatescu, regia Andrei Mihalache

Despre șoareci și oameni de John Steinbeck, regia Andrei Mihalache

FocusDrama.Ro, regia Ovidiu Caița

Rețeta perfecțiunii în foarte mulți pași care nu duc nicăieri, un spectacol de Andrea Gavriliu

 

ABONAMENT PENTRU ELEVII CLASELOR V-VIII – 3 SPECTACOLE

Profesorul de franceză de Tudor Mușatescu, regia Andrei Mihalache

Almost, Maine de John Cariani, regia Theo Marton

Im`Programa – spectacol de improvizație pe teme școlare

 

ABONAMENT PENTRU ELEVII CLASELOR I-IV ȘI GRĂDINIȚE – 3 SPECTACOLE

Cenușăreasa adaptare după Fraţii Grimm şi Charles Perrault, regia Andrei Mihalache

Prostia omenească adaptare muzicală după Ion Creangă, regia Andrei Mihalache

Ivan Turbincă adaptare după Ion Creangă, regia Daniel Vulcu

 

PREŢURILE ABONAMENTELOR:

Abonament Premieră ”Ștefan Mareș”: 120 lei

Abonamentele ”Vasile Savinescu” și ”Radu Sas”: 90 lei; 55 lei pentru pensionari

Abonament pentru elevii claselor IX-XII și studenți (”Ioan Slavici”, ”Mihai Eminescu”, ”Gheorghe Dragoș”): 55 lei

Abonament pentru elevii claselor V-VIII (”Ion Creangă”, ”Octavian Goga”, ”Liviu Rebreanu”, ”Cazimir Tănase”): 40 lei

Abonament pentru elevii claselor I-IV și grădinițe (”Vasile Alecsandri”, ”Prichindel”, ”Livia Ungureanu”, ”Johann Ettinger”, ”Grigore Mosisil”, ”George Topârceanu”, ”Avram Iancu”, ”George Coșbuc”, ”Frații Grimm”, ”Petre Ispirescu”, ”Mihail Sadoveanu”, ”I.L. Caragiale”): 25 lei

Abonament pentru angajații instituțiilor de cultură și profesori: 75 lei

Abonament pentru persoanele cu handicap: 40 lei

 

PREŢURILE BILETELOR:

Sala Mare

zona A /zona B /zona C/zona D

bilet pentru PREMIERĂ:                                           

45 lei/40 lei/35 lei/18 lei

bilet pentru adulţi:                                          

35 lei/30 lei/25 lei/10 lei

bilet pentru pensionari, studenţi, elevi V-XII: 

30 lei/25 lei/18 lei/10 lei

bilet pentru elevii claselor I-IV şi preşcolari:

10 lei/10 lei/10 lei/10 lei

Sala Studio

18 lei

 

 

36 comentarii

  1. Jenny Răspunde

    Ahhh …. și să înțeleg ca înainte de 50 de ani nu era numai secție maghiară???

    • Ion Răspunde

      Pai da ca nu ai pomenit sectie romana inainte de 1918… nici macar romani nu erau pe aici, toti erau transformati in unguri… ca nu erau fraieri sa dea drepturi, asa cum se dau astazi…

    • Escapeb Răspunde

      Jenny draga ce te miri, ca nici biserici nu ati avut in anii 50…. ptr cine trebuia infiintat sectia romana? …

      • Rodica Răspunde

        Daca tot ai atatea cunostinte despre istoria teatrului satmarean ( ceea ce nu cred) ma astept sa nu faci nici dezacorduri in exprimare(scriere) ! Despre biserici , iarasi cred c-ar trebui mai intai sa vizitezi niste lacasuri de cult – unele atestate chiar si de acum 250 de ani ( cand unii mai veneau de prin …. pustiuri , pe cai , sa se stabileasca pe-aici ) .Poti incepe cu o vizita la Muzeul Etnografic din Cluj ,unde vei fi indrumat spre cele mai vechi …..origini romanesti , ca sa te edifici cum sta treaba cu ce-am avut si …ce-am pierdut ! Si-apoi sectia romana trebuie infiintata nu numai pentru romani (cum ar crede unii) ? Banuiesc ca poti urmari o piesa de teatru( poti asculta o opera sau viziona un balet) si daca esti de alta nationalitate , decat romana ; asta spune foarte mult despre cultura si pregatirea ta ca om ! Arta nu are granite , sa stii !

        • y Răspunde

          @Rodica, așa este arta nu are granițe. Să știi că eu mă duc la piese de teatru românești, am citit și multe cărți în română și am învățat istoria românilor f.f. bine, știam mult mai bine decât colegii mei români la facultate. Dar ce să faci, am luat doar 7 pentru că sunt ungur. Mi s-a spus verde-n față tov. Budrigă. Dar apropo, tu te duc la piese ungurești?
          Problema este că în acest minunat an al centenarului cum apare un subiect de acest gen deja hop săriți pe unguri, vedeți roșu în fața ochilor. De ce? Nu cred că la asta se rezumă totul. Uită-te în jur și spune-mi cinstit îți place ce se petrece în jur? Eu nu cred. Du-te la spectacolele de la Partium, chiar sunt câteva piese interesante. Diseară la Bánk bán să nu te duci, că poate te enervezi. Cu toate că nu sunt sigur că știi contextul istoric.

          • Norick

            @ y : n-are rost să dai sfaturi omeneşti la fiinţe fără suflet şi caracter. N-o să citeşti de la ei niciodată, ca ” ai dreptate” … :-))))

          • Rodica

            Nu merg la piese de teatru unguresti ( fiindca nu stapanesc bine limba maghiara) , in schimb ascult cu mare placere oricand muzica ungureasca (nu tiganeasca!) , mai ales cea clasica ( Franz Liszt este printre preferatii mei ) ! Sa stii ca eu , personal , cand apare un subiect de genul acesta , nu vad rosu in fata ochilor ; vad rosu alb verde ( asta ca sa ma amuz la cum puneti problema si o generalizati , dar si vice-versa este valabila ) . Chiar nu-mi place deloc ce se-ntampla in jur , si asta este din vina ambelor parti -daca avem pretentia sa fim corecti ! La Partium nu repede voi merge , fiindca acum doi ani , cand m-am adresat romaneste unei …..specii de la o tejghea , am fost trimisa la plimbare , pentru ca nu i-am vorbit ungureste !Te las pe tine sa apreciezi ….caracterul si civilizatia acelui personaj !Despre contextul istoric la care faci referire , e prea mult de discutat ca sa-ti raspund acum in doua cuvinte ! Scoate-l pe…. Norocel la o bere , in Gradina Romei, ca poate da niste sfaturi omenesti la niste fiinte fara suflet , asa , dupa caracterul lui mare!

          • IOANA

            FALSIFICATI ISTORIA , FALSIFICATI TRECUTUL DE CAND SUNTETI ….

        • escape Răspunde

          Rodica mama, nu ma intereseaza Clujul, vorbim de Satu Mare, unde prima biserica ortodoxa a fost ridicată între anii 1932-1937, cea ce inseamna, ca si numeric erau putini romani si nu era necesara infiintarea sectiei in lb. romana.
          Acum sunteti majoritari, de 2 ori cat maghiari, si totusi noi avem in jur de 15 abonamente cu casa plina, voi 4 in care sufla vantul. Deci mai incet cu marile notiuni de cultura sau subcultura……

      • Ion Răspunde

        Da, noroc ca ati venit voi si ne-ati crestinat…

        • escape Răspunde

          Nimeni nu a zis ca noi v-am crestinat. Ati fost deja crestini, dar undeva in codru si in Moldova…sau poate chiar in Satu Mare stramosii vostri, dar erau catolici si sunt convins ca nu au dus lipsa sectiei romane ….

  2. mai mai Răspunde

    Mai Ioane prost mai esti nu degeaba esti tu Ion dar vrei sa te dai mare patriot …un pic de carte nu crezi ,,,,si dupa aceea sa scrii prostii bine Ionika CARTE multa ok

  3. 007 Răspunde

    @Escapeb si@ mai mult(i)unguri de ACEASTA CALITATE(?),in ura voastra viscerala de a jigni si umili constant romanii ,nu va dati seama ca sunteti in faza cu mortul,adica…mortul nu simte nimic,numai cei din jur,asa-i si cu PROSTII.Pai mai ungurilor,voi ati dus o politica nationalista de a maghiarizare cu toate nationalitatile incepand de la 1868, pana la 1918,de cand Transilvania a fost încorporată părții maghiare din Imperiului Austro-Ungar, neaceptand si neacordand nicio concesie ,NU MINORITATILOR dintr-o zona, cum primiti voi acum,ci MAJORITATII.
    Nu doresc sa polemizez cu voi ,pentru ca e sub demnitatea mea,ci sa va fac sa intelegeti(daca aveti cu ce) ca in etnia voasta sunt multi,foarte multi oameni seriosi si cu respect fata de semeni si civilizatie si desigur…traiesc in secolul -XXI- si nu in EVUL MEDIU, si nu merita sa-i bagati pe toti in aceeasi oala cu niste avortoni ai unei istorii sumbre si tragice pentru ambele natiuni. No offence!

    • 0007 Răspunde

      Bine ai grait ca sunt “multi ,foarte multi oameni seriosi si cu respect” intre maghiari. Fati numai o comparatie privind numarul celor premiati Nobel dintre cele 2 natiuni…… dupa care analizeaza putin si etnia celor putini premiati Nobel “romani”.

  4. y Răspunde

    @Norick, ja, tehénre gatya, de pretenció meg nagy mellény az van. Legyen nekik.

    • Norick Răspunde

      @y : haggyá’ má’ a sok bekerült paraszttal . Az áramot sem ismerték, most meg ők a nagy sztárok… :-)))

  5. BOZGORU Răspunde

    @0007 nu are rost s-a polemizezi cu limbricii de serviciu ai gastii HORTISTE astia sant cei mai destepti de pe mapamond in rest toti suntem inculti si inferiori din pdv genetic pentru ei.Dute intro duminica la biserica reformata si vezi ce le spune popa(in loc de predica) si atunci o sa-ti dai seama ce gunoaie de minoritari sovini si iredentisti sant.
    Astia sant cea mai oribila si scarboasa natie de pe fata pamantului!

    • Norick Răspunde

      @ garobuzi : dupa miros te simt in apropiere analfabetule ! Un copil ungur din clasa a II-a scrie mai corect pe romana , cum scrii tu … :-)))) Sper sa nu ai permis de conducere , ca sigur esti pericol public pentru orice natie … ,-) 🙂

  6. BOZGORU Răspunde

    Mai avorton de Ciocciolina am carnet si un milion de km.condus la activ ca sofer mamator fara evenimente multumesc celui de sus.Si tie i-ti multumesc ca i-mi dai dreptate ,inainte ziceam ca natia din cre faci parte este cea mai desteapta de pe mapamond,asa ca orice odrazla de-a Ciocciolinei s-e naste foarte foarte …destept .Nui asa migratorule?

    • escape Răspunde

      noi macar stim de unde am venit de acum 1000 de ani, avem istorie. Voi habar n-aveti de unde va trageti: daci? traci? romani? Slavoni? albani? :))) Deci ciocul mic….

  7. BOZGORU Răspunde

    erata-amator

    • Norick Răspunde

      Ești tu erată din start deportatule.. ? ?

    • erata Răspunde

      î-mi=îmi;î-ţi=îţi;s-e=se;dute=du-te;s-ă=să(primele la primele comentarii) ….E ,,grele”….

      • y Răspunde

        @erata, degeaba scrii că el are voie. El este român. Să vezi tu ce încasez eu dacă fac doar un amărât de dezacord.

  8. BOZGORU Răspunde

    Deportat esti cu tot tribul !

  9. Rodica Răspunde

    Raspunsurile tale denota cat de civilizat si cu bun simt esti ! In pusta nu s-a predat istoria si nu esti tu in masura sa ne-o predai noua ! Mai lucreaza putin la exprimare , ai aici cativa colegi care merita respect pentru felul in care se exprima romaneste , sunt sigura ca te-ar ajuta , cu abonamentele alea 15 ale tale si cu casa plina !

  10. Rodica Răspunde

    Norocel ( ai observat ce diminutiv frumos folosesc , in loc sa ma adresez , asa …brutal cu Norick ?) , uite ca eu recunosc si-ti dau dreptate ; esti cel mai mare sztar intre paraszttak ! Daca n-am scris corect , asta e , traim in Romania si limba oficiala e romana , asta trebuie s-o cunosc la perfectie !

    • y Răspunde

      @Rodica, măcar într-un final ai recunoscut (vezi mai sus una din comentariile tale), că de fapt problema e că suntem unguri. Dacă vin musulmanii peste tine sau rușii no problem numai hun să nu fie. Deci orice ți-aș zice nu e bine, dacă e roșu-alb-verde atunci e büdös. Apropo, Liszt Ferenc a fost, cum să spun mai degrabă semiungur. Nici ungurește nu prea știa el. Iar de contextul istoric referitor la spectacolul ”Bánk bán” era o chestie să bagi puțin nasul în carte dacă dă afară din tine toleranța ca să înțelegi cum vede ungurul lumea. Dar pe tine nu te interesează, tu te-ai blocat la faza cu pusta și cu fezandatul cărnii sub șa. În ce privește chestia că nu te-au servit la Partium din cauză că vorbeai româna sincer îmi pare rău să aud. Poate era cineva din Ungaria că vin și din ăia și poate chiar nu știa. Dar experiență din asta eu am parte aproape zilnic dacă nu vorbesc dacoromânește și deja sunt imun. În acel magazin nu mai intru. Sunt destule.

    • Norick Răspunde

      Rodico dragă, îmi pare foarte rău, dar eu am buletin de oraș… ? ?
      Seară plăcută să ai și spor la răutăciuni în continuare… ? ? ?

      • y Răspunde

        Azt hiszem ez a szárazföldi tengerész alias nyugdijas tűzoltó egyik új neve. De ha ennyi személyiség fér bele az már patológiai eset.

        • Norick Răspunde

          Nem tudom , de nincs kizárva. Legyenek boldogok – végül is egy suttyóval több,vagy kevesebb , mind1… 🙂 🙂

    • Norick Răspunde

      Ha ha ha… bancul zilei :-))) Tu si perfecţia .. :-))))) Dacă aşa găteşti cum sctii , vai de capul soţului tău – bineînţeles dacă există bărbat în viaţa ta cine să reziste la aberaţiile tale Na , vise plăcute în continuare , călugăriţă virtuală … :-)))

  11. y Răspunde

    Și încă un lucru @Rodica. Vezi că foarte mare parte din făina Hajdú e de proveniență românească, ungurii practic doar ambalează. Iar uleiul Floriol și Vénusz se produc de fapt la Carei. Să nu cumva să le cumperi!

    • Rodica Răspunde

      Stai linistit, …..simt mirosul unguresc de la o posta ; asa ca am incredere in alegerile pe care le fac , atunci cand cumpar ceva ! Iarasi, ca sa fim corecti (calitate care la voi cam greu se-ntalneste ) asa cum romanii produc marfa de calitate indoielnica , si ungurii o fac ( daca chiar nu crezi ,poti vizita CBA-ul de pe L.Blaga , unde nu stii ce sa alegi dintre atatea ……mizerii ce se vand acolo; si spun asta in cunostinta de cauza prin natura serviciului care-mi poarta pasii periodic acolo si nu la cumparaturi ). Ceea ce comentezi tu si celalalt , sunt rautati de care nu va puteti debarasa , fiindca asta e in gena natiei voastre , oricat ati incerca ; unii o mascheaza mai bine , altii -dimpotriva , se bucara sa si-o exteriorizeze ! Ca sa vezi de unde a pornit discutia si unde s-a ajuns ! Unii dintre noi trebuie sa puna capat acestui sir de polemici ( am observat si ce greu …..gustati pamfletul ) , ca nu-l terminam nici cand sarbatoriti a 500-a editie Partium (in cazul in care se mai tine pana atunci si in cazul in care sunteti nemuritori) . Asa ca am s-o fac eu !

      • y Răspunde

        Da’ lucrezi fato, că văd că ai timp de comentarii bugăt? Eu îs pensionar. Auzi, s-a găsit casierița de la supermarket să comenteze. Du-te măi, n-ai tu habar de ce vorbești. Ești full de fixuri și ”păsărele” ! Vezi ca de acum nici cuvintele preluate din limba maghiară, gen ”oraș” sau ”vamă” să nu le mai folosești. Cine știe ce pățești! Rămâi la ”ciubuc”, ”ioc” și ”sictir”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.