Ultima actualizare: azi, 17:11

Locale

Sute de copii de acasă și din diaspora au pășit „Pe ulițele satului…  la Muzeul în Aer Liber al Țării Oașului”

Circa 700 de copii, însoțiți de părinți și bunici au trecut pragul Muzeului în Aer Liber al Țării Oașului în cursul acestei luni, participând la evenimentele organizate sub titlul ”Pe ulițele satului…”, sub egida Zestrea Oașului.

Zilnic, începând cu 1 august, la atelierele meșteșugărești și de creație au participat între 30 și 40 de copii, de acasă și din diaspora, care, sub îndrumarea meșteșugarilor și a coordonatorilor activităților, s-au inițiat în meșteșuguri oarecum uitate, au descoperit lectura și multe jocuri interactive, s-au familiarizat cu muzica și dansul din Țara Oașului, au păstruns în tainele artelor plastice și au învățat tehnici de acordare de prim-ajutor.

De cea mai mare participare s-a bucurat piesa de teatru „Soacra cu trei nurori”, în interpretarea inedită a Trupei Ararat, eveniment la care au participat circa 300 de persoane.

Suita de acțiuni organizate în cadrul evenimentului ”Pe ulițele satului… la Muzeul în Aer Liber al Țării Oașului” s-a încheiat joi, când copiii au învățat de la mătușa Floare să gătească gogoși delicioase.

Primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, a precizat că atelierele au constituit un punct de atracție inedit în fiecare zi, atât pentru copiii negreșteni de acasă, cât și pentru cei veniți din Diaspora în această perioadă.

„Atelierele, diversificate în fiecare zi, au oferit șansa fiecărui copil să participe, iar scopul de a apropia copiii din Negrești-Oaș de cei din Diaspora, întorși în această perioadă acasă, a fost atins. Au fost acțiuni interactive, atractive și educative la care copiii și părinții au răspuns pozitiv”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.

Managerul cultural Natalia Lazăr a declarat că evenimentul, aflat la a treia ediție, a avut mai mare succes decât anii precedenți, motiv pentru care proiectul va fi continuat și îmbunătățit în viitor.

            „Atelierele pe care le-am organizat în acestă perioadă a vacanței de vară la Muzeul Țării Oașului au avut un ecou puternic. Am încercat să-i apropiem pe copii de patrimoniu, prin intermediul unor activități cu caracter non-formal, și ne-am bucurat de receptivitatea comunității. Ne gândim deja la organizarea următoarei ediții, pe care o dorim mai diversificată”, a precizat managerul cultural Natalia Lazar.

Evenimentul a fost organizat de Muzeul Țării Oașului, fiind susținut de Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.