Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Tot mai mulţi sătmăreni preferă teatrul. Creştere de 40% la biletele vândute!

Schimbările de abordare la nivelul Teatrului de Nord Satu Mare se reflectă direct în numărul biletelor vândute. După instalarea noii conduceri, a noii abordări asupra spectacolelor puse în scenă de secţia română, numărul biletelor vândute la liber a crescut cu circa 40%.

Atât managerul general al instituţiei, Nagy Orban, cât şi directorul artistic al secţiei române, Ovidiu Caiţa, au arătat, într-o conferinţă de presă susţinută joi, că a existat o creştere semnificativă a numărului biletelor vândute, dincolo de numărul abonamentelor.

“Creşterea cea mai mare este la numărul de bilete vândute la liber, adică nu vorbim de abonamente, este o creştere de circa 40%. Este o creştere substanţială. Am jucat mai mult la liber şi acolo se resimte. În mod normal vindeam în jur de 4.000 de bilete la liber, acum suntem undeva aproape la 6.000. Foarte multă lume preferă să vină aşa la teatru, cum de altfel alţii preferă să vină în sistem de abonamente. Încercăm să le împăcăm pe amândouă”, a spus Ovidiu Caiţa.

Managerul general a apreciat această creştere şi speră să se menţină în continuare.

“Un lucru bun al stagiunii trecute este că s-a jucat mult la liber şi se şi vede în numărul de bilete vândute. Sper ca acest lucră să se menţină în continuare”, a precizat Nagy Orban.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.