Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Un polițist s-a ,,transformat” în garanție pentru traficanții de țigări. Totul s-a încheiat la Vama Halmeu

Ancheta procurorulor DIICOT, făcută în cazul unor traficanți de țigări din nordul României, mai exact din zona Borșa Vișeu, scoate la iveală amănunte incredibile. În acest dosar au fost trimiși în judecată cinci civili și un polițist, acuzați de contrabandă calificată, dar și luare de mită. Rolul polițistului era acela de a divulga traficanților date referitoare la dispunerea în teren a patrulelor poliției de frontieră de la Inspectoratul Poliției de Frontieră Sightul Marmației.

500 de euro pentru fiecare bax

Agentul Adrian Moloca a fost arestat pentru 30 de zile, iar acum se află în arest la domiciliu. Procurorii DIICOT s-au folosit în acest dosar de un agent acoperit, tot un polițist de frontieră, care cu mandat de la un judecător a intrat în jocul traficanților, dândule acestora datele solicitate. În schimbul acestor servicii, agentul sub acoperire și agentul Moloca primeau câte 500 de euro pentru fiecare zece baxuri cu țigări transportate.

Dosarul penal a fost anchetat în perioada anilor 2017 și 2018. La un moment dat, în această perioadă, un transport important de 400 de baxuri cu țigări a fost capturat la Vama Halmeu, județul Satu Mare. În această situație, traficanții de țigări nu au mai vrut să lucreze cu polițiștii din Sighet, pe motiv că aceștia nu erau „siguri”. Acest lucru l-a aflat agentul Nicolae Moloca chiar de la unul dintre traficanți. Pentru a-și arăta loialitatea față de traficanți, agentul Moloca s-a oferit drept „garanție”. El urma să fie trecut ilegal în Ucraina, unde ar fi rămas în compania traficanților din țara vecină până când transportul de țigări ajungea în siguranță în România.

În cele din urmă, transportul de țigări, unde polițistul trebuia să fie garanție, nu a avut loc la data stabilită, deoarece unul dintre cei implicați s-a îmbolnăvit. În dosar, procurorii DIICOT au transcris discuția în care polițistul a acceptat să devină garanție. În plus, în același dosar există și o altă discuție în care se arată că omul legii a acceptat să se dezbrace la pielea goală, la cererea traficanților, care aveau bănuiala că acesta îi înregistrează.

Sursa – Evz.ro

Un comentariu

  1. om Răspunde

    Cam molau moloca asta, sa se lase dus de nas de traficanti. Treziti-va natarailor ca ati incurcat tabara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.