Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Angajări la Poliţia Satu Mare. Recrutări din sursă externă!

Angajări la Poliţia Satu Mare. Inspectoratul de Poliţie Județean Satu Mare organizează în data de 03.11.2018 un concurs cu recrutare din sursă externă, pentru ocuparea a două posturi ofițer de poliție la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Biroul Investigare a Criminalității la Regimul Fondurilor Publice și a Corupției și agent de poliție la Serviciul Logistic, Compartimentul Administrarea patrimoniului imobiliar.

În vederea participării la concurs, candidaţii trebuie să fie declarați apt din punct de vedere medical, să îndeplinească cumulativ condiţiile din fișa postului, respectiv:

1. ofițer de poliție :

a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) să cunoască limba română, scris şi vorbit;
c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
d) să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic (aptitudinea/ inaptitudinea se constată de structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne, printr-o examinare medicală şi evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu. În situaţia în care se constată inaptitudinea pentru oricare dintre situaţii, procedura de recrutare încetează pentru candidatul respectiv. Evaluarea psihologică se susţine înaintea examinării medicale).
e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
f) să aibă studii corespunzătoare cerinţelor postului pentru care candidează, respectiv:
– studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă (anterior aplicării celor 3 cicluri de tip Bologna) în profilul/domeniul/specializarea/specialitatea: economic (toate specializările), economie (toate specializările), finanțe, finanțe și bănci (toate specializările), administrarea afacerilor, economia întreprinderii, economie generală (toate specializările), contabilitate, contabilitate și informatică de gestiune (toate specializările), cibernetică, statistică și informatică economică, cibernetică și statistică economică, cibernetică economică, statistică și previziune economică sau informatică economică (toate specializările)

Sau

– studii universitare de licență ciclu I de studiu universitare (în sistem Bologna), în unul din următoarele domenii de licență : economie (toate specializările), finanțe, (toate specializările), administrarea afacerilor (toate specializările), contabilitate (toate specializările) și cibernetică, statistică și informatică economică (toate specializările);

g) să aibă o vechime în muncă de minim 2 ani;
h) să aibă o vechime în specialitatea studiilor necesare funcției de minim 2 ani;
i) să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist;
j) să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
k) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
l) să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
m) să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
n) să nu aibă, la încadrarea ca poliţist, calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizaţii cu caracter politic;
o) nu are tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară. Verificarea acestui criteriu specific se realizează cu ocazia examinării medicale.

2. agent de poliție:

a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) să cunoască limba română, scris şi vorbit;
c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
d) să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic (aptitudinea/ inaptitudinea se constată de structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne, printr-o examinare medicală şi evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu. În situaţia în care se constată inaptitudinea pentru oricare dintre situaţii, procedura de recrutare încetează pentru candidatul respectiv. Evaluarea psihologică se susţine înaintea examinării medicale).
e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
f) să aibă studii liceale absolvite cu diplomă de bacalaureat;
g)să aibă un curs de specializare în domeniile construcții/instalații/geodezie/topografie/ cadastru, acreditat de Ministerul Educației Naționale sau Ministerul Muncii și Justiției Sociale;
h) să aibă permis de conducere minim categoria B;
i) să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist;
j) să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
k) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
l) să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
m) să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
n) să nu aibă, la încadrarea ca poliţist, calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizaţii cu caracter politic;
o) nu are tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară. Verificarea acestui criteriu specific se realizează cu ocazia examinării medicale.

Înscrierile se realizează la sediul instituției (Satu Mare, str. Mihai Viteazul, nr.11) în perioada 06.09.-13.09.2018, inclusiv, candidaţii trebuind să depună cu ocazia înscrierii documentele necesare pentru constituirea dosarului de concurs, cu excepţia fişei medicale, care se depune la sediul instituţiei până la data de 12.10.2018.

Relaţii suplimentare se pot obţine la Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, telefon 0261/807777 interior 20663, de luni până vineri (în zilele lucrătoare), între orele 09:00-15:00, persoană de contact comisar șef de poliție Săndulescu Simona.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.