Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

FOTO. “Artă á la Cluj” – Expoziţie de prezentare a judeţului Cluj, în municipiul Satu Mare

Sub egida „Centenar România”, Şcoala Populară de Arte Cluj, instituţie subordonată Consiliului Judeţean Cluj a organizat, în data de 21 septembrie, la Galeria de Artă a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare expoziţia de prezentare a judeţului Cluj, „Artă á la Cluj”. 

În deschiderea evenimentului au vorbit: managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare- Robert Laszlo, președintele Scriitorilor de Nord Vest- Felician Pop, managerul Școlii Populare de Arte Cluj – Vasile Corpodean și doamna profesoară – Felicia Răcean.

Aceste lucrări, rod al unei munci asidue – care se întinde pe parcursul a opt ani, în cadrul mai multor tabere de arte plastice, reprezintă o edificatoare dovadă a continuităţii eforturilor instituţiei, în planul valorificării cât mai optime a resurselor culturale şi turistice ale Clujului, iar lucrările sunt obiectul unei expoziţii itinerante în România şi Republica Moldova, care a debutat la Reşiţa, a continuat la Târgu Jiu, Zalău, Suceava, în municipiul Hînceşti – Republica Moldova şi, apoi, la Botoşani.

Referitor la expoziţie, aceasta e una de prezentare a judeţului Cluj, conţinând lucrări în care au fost imortalizate, prin mijloacele artei plastice, de la obiective turistice până la lucrări arhitecturale, statui ale unor personalităţi ale zonei sau pur şi simplu râuri şi peisaje din natura judeţului, toate obiectivele bucurându-se de o binemeritată notorietate, precum: Complexul Muzeal „Octavian Goga” – Ciucea, Castelul Bánffy de la Bonţida, Biserica de lemn de la Nicula, Complexul arhitectural de la Tăuşeni – comuna Bonţida, Cetatea Dăbâca, stufărişurile de la Sic, Crişul Repede, lacul Tarniţa, cascada „Vălul Miresei” din Răchiţele, Catedrala armeano-catolică „SfântaTreime” din Gherla, Barajul Tarniţa, Cheile Turzii, lacul „Laguna Albastră”, Salina Turda, Mormântul lui Mihai Vitezu.

Expozanţii: Felicia Răcean, Albert Mezei, Ligia Drăgan, Iuliana Pop, Mihaela Criste Pocol, Adina Târţ Cătinaş, Dorina Gliga Graur, Vasile Marina, Cecilia Rusu, Delia Petre, Martin Bozbics, Violeta Pop Popescu, Ioan Coloji, I. Călinean, Dumitru Bojovski, Marcela Oltean, Iosif Stegaru, Mihaela Cojocaru, Theodor Romilă, Camelia Fărcaş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.