Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

FOTO. Satu Mare, alături de orașele care încurajează reducerea emisiilor de CO2

Primăria Municipiului Satu Mare participă în acest an la campania națională “OSCAR, ȘARPELE HOINAR”, alături de alte zece orașe din țară.  Astfel, alături de celelalte proiecte demarate precum cele privind extinderea traseului velo, înnoirea parcului auto al Transurban, precum și cele privind extinderea traseului pietonal, Primăria Municipiului Satu Mare își propune să promoveaze și în rândul celor mici tendințele europene de a reduce emisiile de CO2.

”OSCAR, ȘARPELE HOINAR” a ajuns la cea de-a 5-a ediție și a debutat la nivel național,  la fel ca și în anii precedenți, sub egida Săptămânii Europene a Mobilității. Municipiul Satu Mare este reprezentat în cadrul campaniei de Şcoala Gimnazială ”Bălcescu-Petofi” (3 clase primare -75 de elevi) și de Şcoala Gimnazială ”Octavian Goga”(3 clase primare- 79 de elevi), iar Primăria Municipiului Satu Mare este coordonatorul municipal al proiectului.

La nivel celor două școli, activitățile au debutat luni, 17 septembrie, copiii fiind nerăbători și foarte entuziasmați de ideea campaniei.

Cum funcționează campania?

Timp de două săptămâni, elevii lipesc puncte colorate pe bannerul campaniei în formă de șarpe. De fiecare dată când merg pe jos, cu bicicleta, cu mijloacele de transport public sau când utilizează în comun aceeași mașină, către școală. Scopul jocului constă în acoperirea completă cu puncte colorate a bannerului și atingerea obiectivului școlii, până la finalul celor două săptămâni.

Elevii primesc recompense atunci când ajung la punctele intermediare de pe banner. Recompensele pot consta în: o zi fără teme, 15 minute suplimentare de pauză etc. Atunci când bannerul este complet acoperit, premiul va fi unul substanțial.

Campania își propune să încurajeze elevii, părinții și cadrele didactice să adopte mersul pe jos, cu bicicleta sau cu mijloacele de transport în comun, atunci când se deplasează la școală.

Mergând pe jos sau cu bicicleta, copiii devin conștienți de mediul înconjurător și își dezvoltă aptitudini privind siguranța în deplasare, precum și capacitatea de a anticipa acțiunile celorlalți participanți la trafic. În plus, mersul pe jos sau cu bicicleta contribuie la atingerea necesarului zilnic de mișcare fizică recomandată. Un alt beneficiu provine din decongestionarea zonelor adiacente școlilor.

La nivel european, în perioada 2014-2017, un număr record de 177.587 elevi din 1.192 școli s-au implicat în campanie. Rezultatele înregistrate sunt impresionante: 2.458.853 km care nu au mai fost parcurși cu mașina și 397 tone emisii CO2 economisite. România ocupă primul loc între cele 19 țări participante , înscriind cel mai mare număr de școli și realizând economii importante de combustibili și emisii CO2.

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Satu Mare

 

 

 

 

 

2 comentarii

  1. Johny Bravo Răspunde

    Primaria participa la chestia asta pentru copii mici de reducerea codoiului atmosferic cu autobuzele jihadiste euro minus care se aprind din mers?

  2. Ghita Răspunde

    La etaju 3 trebuia pus si sa sunati la 112 sa vina cu scara. Lovi-s-ar cu moaca de beton, dar nu copilul, tantalaii care l-au pus asa de sus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.