Ultima actualizare: azi, 07:36
Locale

FOTO& VIDEO. Secţia Neonatolgie, modernizată. Mozart pentru nou născuţi!

Secţia Neonatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare este probabil una dintre cele mai frumoase din unitate, conform medicului şef Zita Luczki. După ce au fost modernizată, iar grupul de mămici”Sprijin în alăptare Satu Mare” s-a implicat pentru a spijini cu unele dotări, s-a ajuns ca aceasta să aibă spaţii speciale pentru alăptare naturală, iar în timp ce copii dorm li se pune chiar şi muzică. 

“De obicei le punem Mozart, dar mai schimbăm”, a spus medicul şef al secţiei, Zita Luczki, într-o vizită efectuată astăzi pentru reprezentanţii presei.

Ea a explicat că secţia stă destul de bine la capitolul dotări.

https://www.youtube.com/watch?v=-JmZ9drdrW4

În planurile acesteia se află deschiderea secţie pentru vizită. Dacă în momentul de faţă tăticii pot să îşi vadă copii doar la intrarea în secţie, în mod inuman, printr-un gemuleţ. Acest lucru depinde însă de o serie de măsuri, fiind nevoie de aprobarea Direcţiei de Sănătate Publică.

De asemenea se are în vedere implementarea proiectului skin to skin, prin care bebeluşii să fie puşi pe burta mămicilor, creându-se astfel o legătură mai strânsă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.