Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Patronii sătmăreni, în atenția inspectorilor ITM. Amenzile aplicate

Inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. Satu Mare au efectuat, in cursul lunii august, 123 controale, din care 69 controale în domeniul relațiilor de muncă (RM) și 54 controale în domeniul securității și sănătății în muncă (SSM), fiind constatate 153 deficiențe pentru înlăturarea cărora s-au dispus în anexele proceselor verbale de control măsuri pentru înlăturarea acestora.

I. Cu ocazia celor 69 de controale în domeniul relaţiilor de muncă efectuate în luna august 2018 s-au aplicat în total 39 de sancţiuni contravenţionale, din care 4 amenzi, în valoare totală de 83.000 lei, şi s-au dispus de către inspectorii de muncă 81 măsuri pentru înlăturarea neconformităţilor faţă de prevederile legale.

Pentru încălcarea unor prevederi ale Codului Muncii au fost aplicate 21 sancțiuni, din care 4 amenzi în valoare totală de 83.000 lei (80.000 pentru folosirea muncii nedeclarate conform art. 260 alin.1 lit.e și lit. e^1, și 2 amenzi a câte 1500 lei conform art. 260 alin.(1) lit.m (pentru nerespectarea dispozițiilor privind păstrarea evidenței orelor lucrate de salariați și prezentarea acesteia la control la solicitarea inspectorilor de muncă), precum și 17 avertismente pentru alte deficiențe.

Pentru încălcarea prevederilor H.G. nr. 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților în format electronic au fost aplicate 13 sancțiuni (avertismente).

II. În domeniul securității și sănătății în muncă au fost efectuate 54 controale preventive în cursul lunii august 2018, fiind constatate 72 deficiențe. Au fost aplicate 72 sancțiuni contravenționale, din care 4 amenzi (în valoare totală de 32.500 lei) și 67 avertismente. Au fost dispuse în toate cazurile măsuri pentru înlăturarea deficiențelor constatate. În cursul lunii august 2018 au fost efectuate 28 controale privind respectarea prevederilor O.U.G. nr. 99/2000, fiind constatate 11 deficiențe. Au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale (1 amendă de 8.000 lei și 7 avertismente) și s-au dispus măsuri scrise pentru înlăturarea acestora.

Un comentariu

  1. Soros Răspunde

    După dări, impozite și taxe vin și beneficiarii de odihnă să ti-o tragă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.