Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Tineri din Satu Mare prezenți într-un nou proiect Erasmus Plus despre Inteligența emoțională în Letonia

În perioada 26 august  – 2 septembrie 2018, a avut loc în Letonia mobilitatea internațională de tineret Power in e(motion), finanțat prin programul Uniunii Europene, Erasmus+. Proiectul a avut la bază un parteneriat transnațional format din zece organizații non-guvernamentale din zece țări (Grecia, Polonia, Letonia, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Italia, Germania și Cehia), România fiind reprezentată de Asociația Culturală DACIDAVA din Satu Mare prin Cezara Darie, coordonator de proiect și trei participanți: Raluca Tuchlei, Florentina Gemeniuc și Adalgisa Bălan. Evenimentul a reunit 32 de participanți, cu vârste cuprinse între 20 și 40 ani.

Organizația gazdă a evenimentului a fost Jauniesu Centrs Baze din Gulbene.

Scopul proiectului este acela de a face cunoscut conceptul inteligenței emoționale și de a oferi instrumentele necesare pentru o dezvoltare continuă în această arie de cunoaștere. Inteligența emoțională este capacitatea prin care putem identifica, înțelege și gestiona emoțiile noastre și pe ale celor din jur.

Sintagma inteligență emoțională a apărut pentru prima dată în 1985, în lucrarea de doctorat a psihologului american, Wayne Payne. În zilele noastre, conceptul este foarte des asociat cu profesorul Daniel Goleman, unul dintre pionieri. Cu toate acestea, inteligența emoțională își are rădăcini străvechi, așa cum reiese din arfimațiile lui Socrate Cunoaște-te pe tine însuți sau Aristotel Cunoșterea de sine este începutul oricărei înțelepciuni.

În cadrul cursului, au fost prezentate conceptele de bază ale inteligenței emoționale, precum și o serie de practici si metode de cunoaștere și gestionare a emoțiilor pentru a atinge obiective pozitive. Metodologia cursului s-a bazat pe învățare non-formală, experiențială, participanții fiind angajați în diverse activități (individuale și de grup), menite să le dezvolte latura de autocunoaștere, de (re)cunoaștere a propriilor emoții, pe ale celorlalți, cu scopul de a le gestiona cât mai armonios. Pe tot parcursul cursului au fost folosite o serie de metode de dezbatere, care au avut rolul atât de a dezvolta conștientizarea de sine, cât și de a pune în lumină existența unor resurse interioare care pot fi aplicate în experiențele viitoare.

Totodată, mobilitatea a reprezentat o bună ocazie de a crea legături între parteneri pentru dezvoltarea unor viitoare proiecte.

Erasmus + este programul Uniunii Europene pentru educație, formare, tineret și sport pentru perioada 2014-2020. Erasmus+ își propune să contribuie la îmbunătățirea nivelului competențelor prin oferirea de oportunități de mobilitate în scop educațional, de formare și activități de tineret sau sport. Mai mult, organizaţiile implicate pot dezvolta abordări noi şi inovatoare pentru învăţare şi pot coopera cu organizaţii din alte ţări şi schimba bune practici.

Bugetul total al programului Erasmus+ pentru perioada 2014-2020 pentru toate țările implicate este de 14.7 miliarde Euro.

Ce sunt mobilitățile pentru lucrători de tineret?

Mobilităţile sunt posibile la nivelul ţărilor participante la program şi cu ţările partenere din vecinătatea UE pentru:

grupuri de tineri din diferite ţări care se întâlnesc pentru o perioadă scurtă de timp (5-21 de zile) pentru a participa la un program de învăţare specific educaţiei nonformal;

tineri care fac voluntariat în diferite ţări prin Serviciul European de Voluntariat pentru perioade ce pot varia de la două săptămâni la 12 luni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.