Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

FOTO. Delegație de scriitori sătmăreni, la Festivalul Internațional de la Ujgorod

Joi, 8 noiembrie 2018, o delegație de scriitori sătmăreni compusă din Robert Laszlo, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, Felician Pop, președintele Asociației de Nord Vest și cantautorul George Negrea au participat la Festivalul Internațional de Literatură ”Karpatska Vatra” de la Ujgorod, organizat de Uniunea Scriitorilor din Ucraina, filiala Zakarpatia. 

Alături de delegația românească au mai fost prezenți scriitori din Polonia, Slovacia, Ungaria, precum și din mai multe regiuni din Ucraina. Președintele Uniuni Scriitorilor din Zakarpatia, poetul Vassily Husti, a apreciat în termeni elogioși activitatea scriitorilor sătmăreni dar și organizarea Zilelor Cronograf la Satu Mare din luna septembrie 2018, unde a fost prezentă o importantă delegație ucraineană.

În prezența reprezentanților autorităților locale administrative și culturale din Zakarpatia, a conducerii Ministerului Culturii al Ucrainei, Felician Pop a vorbit despre rolul important pe care oamenii de cultură îl au, în ceea ce privește consolidarea relațiilor dintre comunități dar mai ales, pentru spargerea clișeelor minimalizatoare. El a pledat pentru intensificarea relațiilor culturale, a dezvoltării turismului cultural și istoric, între țările aflate în zona Carpaților, ceea ce va duce la o mai bună cunoaștere și înțelegere a culturilor din apropiere.

Robert Laszlo a propus ca festivalul ”Corona Carpatica” să fie reînviat, iar scriitorii din cele cinci țări, România, Ungaria, Ucraina, Slovacia și Polonia să se întâlnească anual, pe rând în fiecare țară, pentru a face un schimb util de informații și idei, în vederea unei mai bune cunoașteri reciproce a literaturilor din vecinătate. În acest sens el a propus ca anul viitor, acest eveniment literar internațional de mare însemnătate să se desfășoare la Satu Mare.

Scriitorii prezenți au primit cu interes și bucurie propunerile delegației românești, iar președintele Vassily Husti a declarat că Satu Mare a devenit un etalon al vieții culturale și literare din întreaga regiune eurocarpatică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.