Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO&VIDEO. Castelul din Carei, pe Netflix. Imagini de poveste

Comedia romantică americană ”The Princess Switch”, filmată în cea mai mare parte în Castelul Károlyi și în alte locații din municipiul Carei, a fost lansatî de compania Netflix în data de 16 noiembrie 2018.

Cu o săptămână înainte de Crăciun, Margaret, minunata ducesă de la Montenaro, schimbă locul cu Stacy, o „fată obișnuită” din Chicago, care arată exact ca ea. Cu ajutorul magic al lui Moș Crăciun, Margaret se îndrăgostește de frumosul coleg al lui Stacy, în timp ce Stacy se îndrăgostește de logodnicul lui Margaret, prințul moștenitor.

În lunile februarie și mai, în municipiul Carei, în mai multe locații, au avut loc filmări pentru comedia romantică ”The Princess Switch”. Alături de actorii sosiți din SUA și Marea Britanie, peste 100 careieni și sătmăreni, au participat la filmări în calitate de figuranți. Filmările au avut loc în Castelul Károlyi, în locația fostei Primării, pe platoul din fața actualei Primării și zona pietonală de pe strada 1 Decembrie 1918, unde a fost amenajat un târg de Crăciun.

Realizarea filmului în municipiul Carei a fost posibilă datorită promovării constante a Castelului Károlyi prin intermediul Centrului de promovare a turismului cultural grof Károlyi.

În distribuție: Vanessa Hudgens (în rorurile lui Margaret și Stacy), Sam Palladio (în rolul Prințului Edward), Nick Sagar, Mark Fleischmann, Suanne Braun și Alexa Adeosun).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.