Ultima actualizare: ieri, 22:25

Locale

,,Marea Unire a Oșenilor”: paradă militară și manifestări de anvergură la Negrești

Ziua Națională a României, sub semnul Centenarului Marii Uniri, va fi sărbătorită vineri, 30 noiembrie, la Negrești-Oaș, printr-o serie de manifestări cultural-artistice și un spectacol excepțional, organizate în cadrul proiectului „Marea Unire a Oșenilor – Reconstituirea delegației Oașului participantă la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia”.

Manifestările vor avea loc vineri, de la ora 12.00, în fața Primăriei orașului Negrești-Oaș. Evenimentul va începe cu un ceremonial militar, urmat de sfințirea drapelului și a plăcii omagiale dedicată participanților Oașului la Marea Unire de la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, după care va fi arborat drapelul României.

Participanții vor asista apoi la plantarea Stejarului Centenar și îngroparea „capsulei timpului”, după care vor fi depuse jerbe de flori în memoria înaintașilor care s-au jertfit pentru unitatea națiunii române și va avea loc parada militară.

În a doua parte a manifestărilor, negreștenii vor asista la un program de muzică patriotică și populară susținut de Dinu Iancu-Sălăjanu, Maria Petca-Poptean, Maria Tripon, Vasile Solomon, Mihai Zele, Ansamblul folcloric studențesc „Nord” al Centrului Universitar Nord Baia Mare, corurile școlare „Viva Vox” și „Antares”, Corala Asociației socio-culturale Țara Oașului , Formația „Pionierii” și Corala Primăriei.

Tot în cadrul acestui eveniment va avea loc lansarea cărții „Oașul și Marea Unire”, iar  delegația Oașului va porni spre Cetatea Alba Iulia, reconstituind, simbolic, drumul parcurs de înaintași în urmă cu un veac.

Primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, alături de managerul de proiect Natalia Lazar adresează negreștenilor și oșenilor din întreaga Țară a Oașului invitația de a participa la manifestările organizate la Negrești-Oaș.

„La ceas aniversar, vă invităm, să vă puneți tricolorul pe haină și în suflet și să sărbătorim împreună 1 Decembrie – Ziua Marii Uniri a Românilor!”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.

Organizatorii evenimentului sunt Casa Orășenească de Cultură Negrești-Oaș, Primăria, Consiliul Local Negrești-Oaș, Prefectura județului Satu Mare, Muzeul Țării Oașului, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Negrești-Oaș.

Manifestările sunt realizate în cadrul proiectului „Marea Unire a Oșenilor – Reconstituirea delegației Oașului participantă la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia”, finanțat prin proiectul strategic al Ministerului Culturii și Identității naționale „Centenarul Marii Uniri” și beneficiază de sprijinul oferit de structurile MAPN și MAI ale județului Satu Mare.

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.