Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Moş Crăciun are nevoie de ajutoare! A primit 300 de scrisori din Satu Mare

Moş Crăciun are nevoie de ajutoare! Reprezentanții Asociaţiei Apel la Acţiune au adunat peste 300 de scrisori de la copii din centrele de plasament şi din familii nevoiaşe Satu Mare şi apelează la sprijinul sătmărenilor pentru a-i ajuta.

Preşedintele asociaţiei, consilierul local Mihai Huzău, a explicat astăzi, într-o conferinţă de presă, cum se desfăşoară toată acţiunea.

Ce presupune acest proiect

Asociația a adunat peste 300 de scrisori care conțin dorințele transmise Moșului. Sunt Cadouri pe care acesti copii le visează de un an întreg. Împreună cu cei care se vor implica în acest proiect copiii pot primi cadourile dorite.

Cum se desfășoară acest proiect

De luni până vineri între orele 14.00 și 20.00 și sâmbătă între 14.00 și 18 la Atelierul Moșului de la subsolul Hotelului Dana 2, mai exact Piața Libertăți nr. 2 se pot ridica scrisorile.

Se vor achiziționa obiectele de pe listă și se vor duce cadourile gata ambalate până pe data de 10 decembrie și voluntarii, împreună cu cei care vor dori să ofere cadourile personal, insoți de Moș Crăciun, vor împărți darurile celor mici. Acțiunea se va desfășura în perrioada 21-23 decembrie.

“Bineinteles, pentru cei care doresc si pot să se implice mai mult ii anuntam ca pot dona obiecte sau bani petru a acoperi numeroasele lipsuri materiale ale Centrelor si Casutelor de Copii. Printre aceste nevoi enumeram centrale termince, masini de spalat, obiecte de mobilier cum ar fi paturi, noptiere, dulapuri, amenajarea spatiilor pentru studiu (birouri, scaune, calculatoare) si alte obiecte uzuale care le lipsesc. Am fost personal la toate Centrele si Casutele de Copii din Judet si am stat de vorbă cu fiecare dintre responsabilii acestor centre si stim exact care sunt nevoile copiilor dincolo de aceste cadouri pe care le vom oferi prin intermediul scrisorilor. Ne-am bucura nespus de mult să reușim să acoperim cât mai mult din aceste nevoi”, a spus Mihai Huzău.

Detalii cu privire la modul in care vă puteți implica în acest proiect puteți afla la numărul de telefon 0742225844, la adresa de email [email protected] sau pe pagina de fb – Asociatia Apel la Actiune.

Ceilalţi voluntar implicaţi sunt: Renato Crâșmar, Anca Pușcaș, Alexandru Șuta și Orlando Oșan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.