Ultima actualizare: ieri, 20:44

Locale

O expoziţie despre moarte, la care-ţi vine să zâmbeşti. Remus Țiplea, expozant

Remus Țiplea își expune lucrările, mâine, la prima expoziție de fotografie a Grupului ”Memento mori”, la Timișoara.

Expoziția de față contabilizează moartea și evenimentele adiacente ei. Nu toate imaginile trimit fără echivoc la moarte; ea este văzută uneori tangențial, prin ricoșeu, în multiplele ei înfățișări și în contrabalans cu viața. Cei care-și amintesc că mor, își amintesc, prin urmare, și că trăiesc. În zona morții regăsim umorul, ironia, burlescul, tragicomedia, magicul, meditația, ipostaze care fac din trecerea într-o altă lume un eveniment bogat în semnificații și nu atât de înspăimântător. Un adevărat dicționar vizual, așadar, despre cum este percepută moartea în cotidianul actual.

Expun: Ionuț Alexa, Vlad Bâscă, Alexandru Dragoș, Vasile Dorolți, Silviu Gheție, Patricia Hilbert, Ciprian Hord, Alex Mara, Oliver Merce, Cornel Pufan, Radu Taloș, Oleg Tishkovets, Remus Țiplea, René Triebl și Lucian Zamfir. Prin prezența pe afiș a lui René Triebl (Austria) și Oleg Tishkovets (Ucraina), expoziția capătă și deschidere internațională. Selecția numără peste 60 de fotografii color și alb-negru.

Gazda evenimentului este Galeria MISC, Centrul de Arte Diverse, Splaiul Nicolae Titulescu, din Timișoara. Vernisajul va avea loc vineri, 2 noiembrie, ora 17:30. Curator al expoziției este Silviu Gheție, iar moderator, Robert Șerban.

Memento mori

Tema „memento mori” se regăsește în toate marile religii ale lumii, de la hinduism la creștinism și este reprezentată plastic într-o multitudine de înfățișări, printre altele: sculptură, pictură, mozaicuri, literatură, cinematografie și, în ultimul secol și jumătate, fotografie. Noțiunea în sine de ”memento mori” reprezintă o tehnică spirituală practicată încă de pe vremea romanilor, când învingătorului care străbătea triumfal Roma i se șoptea mereu la ureche de către un sclav aflat în spatele lui: ”Nu uita că ești muritor”. Formula avea darul de a-l readuce cu picioarele pe pământ și de a-i reaminti că nu este nicidecum un zeu.

Pentru Lucian Blaga, moartea este indisolubil legată de viață, fiecare dimensionându-și existența prin raportarea la celălalt. ”Un lucru îl putem vedea clar și plastic numai dacă are umbre și penumbre: moartea este umbra care dă plasticitate vieții”, spune la un moment dat scriitorul, citat devenit motto pe pagina de Facebook a grupului. “Toate fotografiile sunt instanțe de memento mori, afirmă și Susan Sontag în cartea sa, Despre fotografie. A fotografia înseamnă a participa la condiția muritoare, la vulnerabilitatea și metamorfozarea unei alte persoane (sau altui lucru). Prin decuparea unui moment precis și «înghețarea» lui, toate fotografiile sunt martorii trecerii imuabile a timpului.

Astăzi, scopul fotografiei pentru cei mai mulți dintre noi este de face un caiet de amintiri din teama nemărturisită față de carențele memoriei. Sub avalanșa de imagini se insinuează însă ca maladie incurabilă amenințarea dispariției. Fotografiile se șterg din greșeala din calculator, le rătăcim sau le pierdem.

Parteneri ai evenimentului sunt: 7 Zile, mondorama.ro, ziarul Timișoara și MISC. Expoziția rămâne pe simeze în perioada 2-8 noiembrie și poate fi vizitată zilnic, între orele 16-20.

Sursa: banatulazi.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.