Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

ȘAH. A început cel mai puternic turneu de la Satu Mare. Favoritul competiției, lider după 4 runde

Cel mai puternic turneu Ferroli Open organizat vreodată la Satu Mare și-a mutat marți primele piese, iar ziua de joi s-a încheiat cu deznodământul rundei a 4-a. Favoritul principal al competiției, marele maestru Attila Czebe (Ungaria) este lider cu 3,5 puncte.

Foto: Czebe Attila

A obținut victorii cu Gyorgy Marjanovic (Ungaria), IM Alin Ardeleanu (ACS Petra-Șah Satu Mare), CM Sorin-Mihai Samu (ACS Șah Club Vados Arad) și a remizat cu FM Adrian-Simion Sechereș (CSU Universitatea de Vest Timișoara). Attila Czebe este urmat în clasament de FM Alexandru-Ovidiu Stanciu (CSU Universitatea de Vest Timișoara) cu 3p, iar clasamentul continuă cu alți cinci șahiști cu 3p. De altfel, clasamentul poate fi consultat AICI.

Ziua de vineri programează două runde, prima după micul dejun, iar a doua după masa de prânz. Interesant este faptul că în runda 5 avem întâlnirea primilor 2 clasați. Iar meciul va putea fi urmărit online pe site-ul nostru la secțiunea PARTIDE LIVE. 

Programul rundelor rămase de la turneul principal:
Runda 5: vineri, 2 noiembrie, ora 9:30
Runda 6: vineri, 2 noiembrie, ora 16:00
Runda 7: sâmbătă, 3 noiembrie, ora 9:30
Runda 8: sâmbătă, 3 noiembrie, ora 16:00
Runda 9: duminică, 4 noiembrie, ora 9:00
Festivitatea de premiere: duminică, 4 noiembrie, ora 15:00

Amintim și premiile:
Fond de premiere brut și garantat Turneul A: 11.100 lei
Locul 1 – 3.500 lei
Locul 2 – 2.000 lei
Locul 3 – 1.500 lei
Locul 4 – 1.000 lei
Locul 5 – 800 lei
Locul 6 – 600 lei
Locul 7 – 400 lei
Locul 8 – 200 lei
Locul 1 Elo sub 2.100 – 200 lei
Locul 2 Elo sub 2.100 – 100 lei
Locul 1 Elo sub 1.900 – 200 lei
Locul 2 Elo sub 1.900 – 100 lei
Sătmăreni locul 1 – 300 lei
Sătmăreni locul 2 – 200 lei

Tot vineri începe și Turneul B de la Ferroli Open, dedicat jucătorilor cu elo sub 1.600. Deocamdată sunt 44 de participanți din Satu Mare (Unio, Voința), Baia Mare, București, Bistrița, Turda, Târgu Mureș, Cluj-Napoca.

Turneul B se va desfășura pe durata a 7 runde, ritmul de joc 2X75 minute + 30 secunde bonus/ mutare începând cu prima mutare.

Program Turneu B:
Ședință tehnică, festivitate de deschidere: vineri, 2 noiembrie, ora 15:00
Runda 1: vineri, 2 noiembrie, ora 15:20
Runda 2: vineri, 2 noiembrie, ora 18:00
Runda 3: sâmbătă, 3 noiembrie, ora 9:30
Runda 4: sâmbătă, 3 noiembrie, ora 15:00
Runda 5: sâmbătă, 3 noiembrie, ora 17:30
Runda 6: duminică, 4 noiembrie, ora 9:00
Runda 7: duminică, 4 noiembrie, ora 11:45

Premii Turneu B:
Locul 1 – 500 lei
Locul 2 – 300 lei
Locul 3 – 200 lei
Locul 4 – 100 lei

Se vor acorda cupe, medalii și diplome primilor trei copii clasați în ordinea clasamentului următoarelor categorii: băieți 8 ani, B10, B12, fete 8 ani, F10, F12. Asta cu condiția să fie minim cinci participanți la categoria respectivă. În caz contrar, doar locul 1 primește cupă, restul medalii și diplome.

Directorul turneului Ferroli Open este Petrică Costin (0744.697.500), iar informații suplimentare se pot obține la I.O. Muntean Ciprian-Sorin – 0744.868.688, 0771.376.212.

Sponsorul principal al evenimentului este Ferroli România, iar sponsor SC Petra SRL Satu Mare. Organizatorul Ferroli Open 2018 este ACS Petra-Șah Satu Mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.