Ultima actualizare: azi, 20:28
Naţionale

Călin Georgescu, dus la Tribunal. DIICOT cere arestarea preventivă pentru 30 de zile

Călin Georgescu a fost prezentat marți, 22 septembrie, Tribunalului București, după ce și-a petrecut noaptea în Arestul Central al Poliției Capitalei. Procurorii DIICOT cer arestarea sa preventivă pentru 30 de zile, într-un nou dosar în care fostul candidat la Președinție este cercetat pentru constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

Georgescu și omul de afaceri Ionel Rusen, reținut în același dosar, au fost citați la Tribunalul București pentru ora 10.40. Judecătorul de drepturi și libertăți urmează să decidă asupra propunerii DIICOT. La momentul redactării articolului nu fusese anunțată o soluție.

Potrivit procurorilor, dosarul vizează o presupusă schemă prin care unui om de afaceri i-ar fi fost promisă obținerea unei finanțări de șase milioane de euro. Anchetatorii susțin că acesta ar fi transferat peste 1,1 milioane de euro, după ce i-ar fi fost solicitată o garanție pentru credit. Finanțarea nu s-ar fi concretizat, iar banii nu ar fi fost restituiți.

DIICOT mai susține că, din suma respectivă, un milion de euro urma să fie investit într-o afacere cu materiale prețioase, iar 100.000 de euro ar fi urmat să fie utilizați pentru susținerea campaniei electorale a liderului grupului. Acestea sunt acuzațiile anchetatorilor, urmând ca ele să fie probate în cadrul procedurilor judiciare.

Prima reacție a președintelui Nicușor Dan

Președintele Nicușor Dan a comentat marți dosarul, afirmând că, din informațiile comunicate de DIICOT, actuala anchetă vizează o acuzație de înșelăciune și nu alegerile prezidențiale din 2024. Șeful statului a subliniat că este responsabilitatea procurorilor să clarifice faptele și că trebuie respectată prezumția de nevinovăție.

Călin Georgescu beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive. Instanța poate decide arestarea preventivă, o altă măsură preventivă sau respingerea cererii procurorilor.

9 comentarii

  1. ? Răspunde

    Daună totala ptr.Gica

  2. Aida Răspunde

    Arestare pentru ce ? Pentru că a încercat să distrugă mafia din Romania ?

    • Nino-nino Răspunde

      baAHAHAHAHAHahahahaAHAHAHAHAHAhahahaha

    • Comisarul Cattani Răspunde

      Foai de capu tau!!!

    • Meniul zilei pentru vegetarieni Răspunde

      Faptul că la faultat pe celălalt de 1,1 milioane de euro și tot l-a amețit vreo 4 ani că-i dă înapoi la tine nu se pune? Mă, voi ăștia fani guru sunteți spâlați pe creier? Uite, nu vrei să-mi dai să zicem vreo 10000 de euro și ți-i dau înapoi la p@livară? Nu că mi-ar trebui neapărat dar fraier aș fi dacă nu profit de dărnicia ta, fraiero. Că oricum tu ai destul. Mno.

      • Doar o vorba sa iti mai spun.... Răspunde

        Am o curiozitate. Te doare prostia? cred ca urlii de mic de durere. Daca ai stii sa citesti si partile din rechizitoriu “scurse” catre presa ti-ai da seama cat de slabe sunt acuzatiile. Si cat de false si lipsite de logica sunt. Pentru ca voi singuri recunoasteti ca a pacalit multi oameni care l-au votat. Si atunci cum sa fie atat de prost sa spuna atat de multe la telefon prin care sa se acuze singur stiind ca e ascultat. Sau cum sa tina o legitimatie de la o organizatie care nu exista (exista una adevarata dar cu nume partial diferit) si care nu emite pasapoarte deoarece nu este un stat recunoscut in lume. P.S. : Cand ai citit ultima data o carte (nu pentru copii sau din alea de colorat) si cand ai facut sau nu vreodata cercetari (inclusiv via internet) prin care sa verifici daca cele spuse de Calin Georgescu sunt adevarate sau false. E frumos ca tot ce zice la tembelizor crezi (inclusiv stirile cu prognoza meteo) si nu crezi ce ce poti vedea si verifica tu singur.
        Felicitari ca esti unul din analfabeti functionali ai Romaniei. Unde sa te caut sa iti inmanez diploma?

        • Meniul zilei pentru vegetarieni Răspunde

          Eu nu știu ce ai cu mine. Văd că ai apărut recent și te legi de oricare care nu ți-e pe plac. Nu știam că libertatea de opinie se sancționează. Deplângi vremurile apuse când împărțeai dreptatea cu bastonul, securistule? De mine poți să mă pupi undeva. Dar te rog înainte să depui cerere în scris. Și se va aproba ori ba. După 30 de zile. Online nu merge că așa vreau eu. Troll nenorocit.

          • Doar o vorba sa iti mai spun....

            Ma mir ca exista o ura uriasa care nu s-a manifestat impotriva lui iliescu care a adus minerii in bucuresti sau impotriva lui basescu care a vandut flota tarii sau impotriva lui nastase cu bechtelul lui. Nu s-a manifestat impotriva lui ludovic orban si voiculescu care ne-au inchis in case si ne- au ingropat parintii/bunicii in saci negri. S-au impotriva celor care au comandat jandarmeria la 10 august. Acest om care nu a fost la putere, pe care nu l-am votat si nu l-am urmarit si care era invitat la emisiuni in anii 2007 – 2020 ca fiind mare expert international, a devenit peste noapte, datorita propagandei principalul motiv a problemelor tarii, presupuse actuale si viitoare si caruia i se fabrica un dosar de rahat pe motiv aburitoare. Nici macar cel de la nordis nu a fost ridicat din trafic si dus acasa si sparta casa cu berbecul desi el era langa ei deoarece a participat la perchezitie. Va doresc spor la inghitit rahat pe nemestecate de la televiziunile sistemului si la aruncat cu slogane continand cuvinte pe care poate nici tu nu le intelegi in sensul lor adevarat. P.s.: Nu sunt securist 1. pentru ca sunt prea tanar si 2. nu sunt atat de prost sa ma bag in servicii. Sunt doar un om care alege sa gandeasca critic, fapt pe care vad ca tu nu il practici, fiindca esti limitat in gandire. Prin raspunsurile date incerc sa ridic intrebari, sa deschid ochii celor care vor sa vada minciunile si sa arat diferentele astronomice intre propaganda si ce este normal sa se intample intr-o tara normala. In ziua de azi traim la fel de rau ca si in rusia lui putin din cauza voastra. a pro-europenilor.

          • Meniul zilei pentru vegetarieni

            Te poți mira de ce dorești. Ești liber să faci asta preanesemnificativule. Iarăși a răsârit unul care știe mai bine ce gânduri are celălal în cap. Ne lași?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.