Bărbat, de 47 de ani, identificat de polițiști pe raza localității Ardud, la volanul unui tractor agricol fără a poseda permis de conducere.
Ieri, 28 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției oraș Ardud au fost sesizați despre faptul că pe strada Veronica Micle din localitate, a avut loc un eveniment rutier. Cu ocazia deplasării la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 47 de ani, din localitatea Ardud, în timp ce conducea un tractor agricol, nu a acordat prioritate unui autoturism condus de o tânără, de 19 ani, din aceeași localitate, intrând în coliziune cu acesta.
În urma accidentului rutier, tânăra de la volanul autoturismului a fost rănită ușor însă nu a necesitat transportul cu ambulanța la spital. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că tractorul agricol nu era înmatriculat iar persoana care l-a condus nu posedă permis de conducere de nici o categorie.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul neînmatriculat și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.
Sursa – IPJ Satu Mare