Ultima actualizare: azi, 12:22

Locale

FOTO. Cum s-a petrecut accidentul de la Supur. Motocicletă ruptă în două, victima era beată!

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Satu Mare au efectuat ieri, 4 decembrie a.c., cercetarea la fața locului în cazul unui eveniment rutier produs în localitatea Supuru de Jos.

 La data de 4 decembrie a.c., în jurul orei 14.00, polițiștii Serviciului Rutier Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, în localitatea Supuru de Jos.

În urma efectuării cercetării la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 29 de ani, din Supuru de Jos, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra motocicletei pe care o conducea astfel că s-a răsturnat cu aceasta în șanțul din partea dreaptă a direcției de deplasare.

În urma accidentului, conducătorul motocicletei a suferit vătămări corporale grave și fiind testat cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentrație alcoolică de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetările continuă în dosarul penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice și vătămare corporală din culpă.

Sursa – IPJ Satu Mare

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.