Ultima actualizare: azi, 17:36

Locale

Kereskényi: Proiectul de amenajare a malurilor Someșului, periclitat de Prefectură

Amenajarea malurilor Someșului este în pericol, asta după ce Prefectura a periclitat proiectul, a declarat primarul Kereskenyi Gabor, în cadrul ședinței Consiliului Local.

Primarul spune că terenul trebuia înscris în cartea funciară prin hotărâre de consiliu, dar aceasta a fost atacată de Prefectură.

“În aceste condiţii este periclitat proiectul nostru de reabilitare a malului Someşului între cele două poduri. Nu mi se pare corect, mai mult decât atât, mi se pare dubios, că pentru noi nu s-a aprobat prima înscriere pentru acest teren de aproape 2 ha, însă în continuare prefectura dă girul pentru a aproba la unele persoane juridice dubioase, exploatarea de nisip pe malurilor Someşului. Deci, pentru unii mumă, pentru alţii ciumă. Nu este corect acest lucru”, a declarat Kereskenyi.

El a precizat că va solicita Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord Vest modificarea parametrilor terenului, astfel încât să nu se piardă finanţarea.

Edilul-șef a mai precizat că ,,Primăria a intabulat un teren din albia minor, necesar pentru a fi inclus în proiect. Prefectura consideră că terenul se poate intabula doar pe statul român și nu pe municipiul Satu Mare”.

Ce reprezintă proiectul de amenajare a malurilor Someșului:

Obiective

• Reconversia şi refuncţionalizarea terenurilor degradate;
• Creșterea suprafețelor de spații verzi accesibile publicului larg;
• Îmbunătăţirea calităţii şi aspectului natural al zonei;
• Îmbunătăţirea calităţii petrecerii timpului liber pentru locuitorii municipiului;
• Revitalizarea zonei ţintă;
• Valorificarea potenţialului turistic, de agrement, sportiv al culoarului Someşului;
• Creşterea calităţii actului cultural, social şi educaţional;
• Creşterea siguranţei locuitorilor, reducerea infracţionalităţii

MAL DREPT

• Nivelarea terenului şi însămânţarea gazonului pe platformele orizontale dintre taluzurile malului drept unde urmează a fi realizate aleea principală şi poteca;
• Gazonarea terenului între dalele aleilor, potecii şi piaţetelor;
• Salubrizarea terenului degradat, cosire şi însămânţare iarbă;
• Toaletare copaci existenţi.
Se propune realizarea unei alei pietonale principale din dale tip lespezi de beton aşezate în fâşii ţesute intercalate cu fâşii de zonă verde – gazon. De-a lungul acestei alei pietonale s-au propus şase puncte de interes după cum urmează:
1. Loc de joacă pentru copii 558 mp;
2. Zonă de fitness în aer liber 163 mp;
3. Două zone ponton
4. Scena evenimente cu gradene 125,81 mp scenă + gradenă de 500 de locuri;
5. Pavilion expoziţional suprafaţă construită de 220,82 mp şi suprafaţa utilă de 200,92 mp;
6. Zona socializare tineret – la hamace.
Se propune realizarea următoarelor căi de circulaţie/accese:
• Alee pietonală;
• Potecă;
• Rampă pentru persoane cu dizabilităţi;
• Scara acces ponton;
• Scara acces zona fitness.

MAL STÂNG

• Nivelarea terenului şi însămânţarea gazonului pe platforma orizontală dintre baza digului şi primul taluz din partea superioară a malului stâng;
• Salubrizarea terenului degradat, cosire şi însămânţare iarbă;
• Toaletare copaci existenţi;
• Refacerea aleii existente şi dotarea acesteia cu bănci coşuri de gunoi şi un sistem de iluminat cu stâlpişori pitici cu rol de ghidare şi marcare a traseului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.