Ultima actualizare: ieri, 19:37

Locale

Satu Mare are cea mai mare creștere a numărului de firme care au intrat în insolvență

Peste 100.000 de firme și-au închis porțile sau au intrat în insolvență în primele 10 luni din acest an, cu peste 5000 mai multe decât în perioada similară din anul trecut, scrie evz.ro. Satu Mare are cea mai mare creștere a numărului de firme care au intrat în insolvență, comparativ cu anul trecut.

În topul firmelor intrate în insolvență în 2018, Capitala este urmată de județele Bihor (487), Timiș (374), Constanța (362), Iași (337), Cluj (257), Brașov (232). La polul opus se află județele Covasna (42), Sălaj (46), Botoșani și Călărași (49), Mehedinți (53), Gorj (54), Teleorman (56), Ialomița (57) și Dâmbovița (59). Interesant este și faptul că în Satu Mare s-a înregistrat cea mai ridicată creștere a numărului de firme intrate în insolvență, de 69,4%.

,,Educația financiară reprezintă o reală problemă în economie. Sunt prea mulți cei angrenați în business care acționează din impuls, din fler, și prea puțin pe considerente solide, economice. Așa se ajunge la investiții peste posibilități în clădiri, mașini etc. sau la acordarea excesivă de dividende fără a ține cont de dinamica financiară a afacerilor”, afirmă Ovidiu Neacșu, asociat coordonator al Sierra Quadrant, practician de peste 20 de ani în domeniul insolvenței.

Sursa – evz.ro

3 comentarii

  1. mae Răspunde

    RECTIFICARE satu mare are cea mai mare nr la smecheri si hoti……schimba firme ,le baga in insolventa intentionat,si asa mai departe astea sint legile PSD punct.

  2. Unu Răspunde

    Ar trebui verificați cei care le bagă în insolvență firmele și dosarele în cauză !!!

  3. dlm Răspunde

    ii legal 🙂 de ce sunteti invidiosi?
    astai legea 😉 trebe folosit de el
    numai asa ne facem drept la un x6 sau un a8
    😉 pt lectii de viata … adresativa medicului sau farmaciatului :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.