Ultima actualizare: azi, 18:24

Locale

FOTO. A murit nevinovat! Tânăr de 21 de ani, ucis de un sătmărean beat turtă și fără permis

Poliţia Bihor a făcut publice, luni, primele concluzii desprinse, în urma cercetărilor la faţa locului, în cazul accidentului produs duminică seară în Viişoara. Victima, Vasile Sarca, de doar 21 de ani, a murit pentru că un alt şofer, un sătmărean de aceeaşi vârstă, fără permis şi beat turtă la volan, a pierdut controlul BMW-ului pe care îl conducea.

Tragedia s-a produs la ora 20.50, pe drumul judeţean 191, în afara localităţii bihorene Viişoara. Bihoreanul conducea un Volkswagen Passat când BMW-ul l-a izbit frontal.

“Un tânăr de 21 de ani, din localitatea Becheni, judeţul Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Păgaia – Viişoara, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, într-o curbă înspre stânga a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus regulamentar, din sens opus, de un tânăr de 21 de ani, din localitatea Ghenetea, judeţul Bihor. În urma accidentului rutier, bihoreanul de 21 de ani care conducea cel de-al doilea autoturism a suferit leziuni care i-au provocat decesul”, arată comunicatul transmis de Poliţia Bihor.

Şoferul BMW-ului, dar şi alţi pasageri ai săi, cu vârste de 30, 26 şi 19 ani, toţi din comuna Săuca, judeţul Satu Mare, au fost răniţi. De asemenea, a suferit leziuni încă un tânăr de 21 de ani, din Marghita, pasager în maşina victimei. Cu toţii au fost internaţi la Spitalul Judeţean din Oradea pentru investigaţii. Răni mai uşoare au suferit trei adolescente de 18, 15 şi 14 ani, toate din localitatea Tăşnad, judeţul Satu Mare, pasagere în cel de-al doilea autoturism.

Presa bihoreană a aflat că şoferul BMW-ului este în stare foarte gravă. Pe lângă faptul că nu avea permis de conducere, tânărul din Satu Mare avea şi o alcoolemie de peste 2 la mie în sânge.

Între timp, vestea decesului lui Vasile Sarca a șocat comunitatea, prietenii lui transmițând numeroase mesaje emoționante pe Facebook. Ca o ironie a sorții, tânărul distribuise de curând pe contul său o știre cu titlul „Ziua în care o să ieşi pe uşă şi n-o să te mai întorci”, al cărei subiect fusese tocmai felul în care cad victime pe șosele oameni nevinovați.

Sursa – Ebihoreanul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.