Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO. Kereskényi, întâlnire cu parlamentarii sătmăreni pentru sprijinirea proiectelor din municipiu

La început de an, primarul Kereskényi Gábor a cerut sprijinul parlamentarilor sătmăreni pentru proiectele majore derulate în municipiul Satu Mare.

Edilul municipiului, Kereskényi Gábor s-a întâlnit vineri cu deputații Loránd Magyar și Istvan D. Erdei, precum și cu senatorul Turos Lorand. Cu ceilalți parlamentari, Ioana Bran, Romeo Nicoară, Octavian Petric și Gabriel Leș, primarul Kereskényi Gábor a avut discuții telefonice, aceștia nefiind în municipiul Satu Mare în această perioadă.

”Am cerut sprijinul parlamentarilor sătmăreni ca la dezbaterea bugetului de stat pe 2019, marile proiecte de infrastructură din municipiul Satu Mare, dar și din județ, să primească finanțare. Indiferent de culoarea politică, consider că toți parlamentarii sătmăreni trebuie să tragă la aceeaşi căruță, intersele județului și municipiului Satu Mare trebuie susținute de către noi, toți”, a spus Kereskényi Gábor.

Primarul le-a prezentat parlamentarilor și proiectele derulate din fonduri de la bugetul local, dar și pe cele finanțate din fonduri europene.

”Continuăm și în 2019 să investim în dezvoltarea municipiului Satu Mare. În ianuarie va avea loc licitația pentru podul peste râul Someș, de pe str. Ștrandului, iar apoi în februarie vom avea prima licitație pe proiectele europene, pentru podul pietonal”, a mai declarat primarul.

 

10 comentarii

  1. Robu' Răspunde

    Apropos de proiectele din oras: au scos articolul cu parcarea neregulamentara si ridicarea masinilor!!!! Subiect sensibil , domnilor!

  2. Norick Răspunde

    Dnu primar ce prostii vorbiti.,???

    • Norick Răspunde

      Ma bucur, ca ti-am dat oferta buna pentru copiere. Hai baga tare si spor la furat in continuare. ? ?
      Esti un copil fara camera separata… ?

  3. Rodica Răspunde

    Stiu ca iar o sa ziceti ca n-am de ce sa ma leg – si chiar nu ma intereseaza – dar ciudat cum i-a gasit doar pe parlamentarii unguri la discutii ; ceilalti nu erau in municipiu , cica . Pai stabileste o intalnire cand sunt toti in municipiu , ce-i asa de greu ? Da atunci nu puteti ….pune tara la cale , daca nu sunteti doar de-ai vostri ! Fix pix pot influenta niste parlamentari bugetul , eventual mai fac cate-o …familiuta si un troc cu psd-ul , cand e de trecut bugetul prin parlament se-aduna voturile si-uite-asa sunt multumiti toti ! Imbatabila alianta psd-udmr forever ! Ce n-au invatat nici unii dintre politicienii nostri ( si asta de-a lungul istoriei) ca indiferent in ce pozitie esti , cu tradatorii nu faci alianta niciodata ( si-aici e vorba de toata clasa politica , sa nu se supere nici unii , nici altii ) !

  4. Baba Novac Răspunde

    Du-te dracului imputito!

    • Rodica Răspunde

      De ce ? Acolo te gasesc pe tine ? Da nu sunt curioasa de parerea ta si nici nu vreau sa te cunosc , asa ca ramai acolo singur(sau singura ) cu mitocaniile tale !

      • Baba Novac Răspunde

        Anul nou vad ca nu ti-a adus creier in cap, asadar ai ramas o proasta grafomana. Te pricepi de toate, comentezi, umpli internetul de aberatiile tale bolnave. Hodineste-te un pic, lasa-ne macar o saptamana in pace fara a debita idiotenii. Mersi mult!

  5. alex Răspunde

    Dupa cum vad aici sunt oameni care totdeauna comenteaza cu un stil pesimist,negativ……numai rau cauta,mai ales de cand avem primar maghiar….no comment!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.