Ultima actualizare: azi, 19:32

Locale

Peste 40 de sătmăreni au fentat Poliția! Nu pot fi arestați

În cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc în această dimineață la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Satu Mare, polițiștii sătmăreni și-au prezentat bilanțul pe anul 2018. În cadrul acestui eveniment, oamenii legii au subliniat un aspect de-a dreptul incredibil: zeci de sătmăreni puși sub urmărire nu pot fi arestați din cauza legislației.

Concret, din cei peste 100 de infractori puși sub urmărire în anul 2018, mulți au reușit să ,,fenteze” Poliția refugiindu-se pe teritoriul unor state unde legislația face imposibilă arestarea lor și, implicit, soluționarea mandatelor de urmărire.

,,La începutul anului 2018 existau în lucru 87 de persoane urmărite. S-a solicitat declanşarea procedurilor de urmărire pentru alte 169 de persoane. Faţă de 147  s-a clarificat situaţia, astfel că la finele anului au rămas în lucru 108 persoane urmărite. Se impune a fi precizat faptul că din totalul celor 108 persoane urmărite, 41 dintre acestea,  respectiv 37,96%, au fost localizate pe teritoriul altor state unde legislația internă conduce la imposibilitatea încarcerării acestora și respectiv soluționarea mandatelor de urmărire”, se arată în comunicatul Poliției Satu Mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.