Ultima actualizare: ieri, 22:15

Locale

PROIECT. Spitalul Judeţean Satu Mare va putea trata pacienţi cu AVC acut

Spitalul Judeţean Satu Mare va putea trata pacienţi cu AVC acut,  după ce Ministerul Sănătății a va include unitatea în programul național de tromboliză intravenoasă.

Ministerul Sănătății a pus în transparență decizională, vineri, 18 ianuarie, un proiect de ordin pentru completarea Ordinului M.S. nr. 450/2015 privind aprobarea modului de administrare, finanțare și implementare a acțiunilor prioritare pentru tratamentul intervenţional al pacienţilor cu accident vascular cerebral acut.

Conform noului proiect de act normativ, 31 de noi unități sanitare vor fi incluse în Programul Național de Acțiuni Prioritare în tratamentul intervenţional al pacienţilor cu Accident Vascular Cerebral acut (AP-AVC)

În vederea extinderii la nivel național a programului național de tromboliză intravenoasă, în luna decembrie, 38 de spitale județene și municipale din întreaga țară au fost supuse unei proceduri de evaluare.

Criteriile principale avute în vedere au fost: existența unui serviciu de gardă de neurologie în regim de premanență (7/7, 24/24), existența unui computer tomograf funcțional în regim de permanență (7/7, 24/24) și existența unui serviciu de gardă de radiologie în regim de permanență (7/7, 24/24).

Ca urmare  a analizei datelor furnizate de către direcțiile de sănătate publică, colectivul de lucru al AP-AVC a concluzionat că un un număr adițional de 31 de unități sanitare dispun de echipamentul și de resursa umană necesare pentru a derula fibrinoliza intravenoasă, astfel încât pot fi incluse în cadrul AP-AVC.

Scopul includeri celor 31 de noi unități sanitare în AP-AVC este operaționalizearea la nivel național a AP-AVC și vine în întâmpinarea unei probleme de o importanță definitorie pentru sănătatea publică din România.

Anterior acestei modificări, AP-AVC se desfășura prin zece unități sanitare din șase județe și municipiul București. În urma modificărilor aduse prin prezentul proiect de ordin, rețeaua de unități sanitare capabile să ofere tratament acut intervențional prin tromboliză intravenoasă pacienților cu accident vascular cerebral ischemic acut va cuprinde 41 de spitale din 36 de județe și municipiul București.

Conform proiectului de act normativ, cele 31 de unități sanitare adiționale care vor putea oferi tratament acut intervențional prin tromboliză intravenoasă pacienților cu AVC ischemic acut sunt:

  • Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila”
  • Spitalul Clinic de Urgență București
  • Institutul Clinic Fundeni
  • Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia
  • Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad
  • Spitalul Județean de Urgență Pitești
  • Spitalul Județean de Urgență Bacău
  • Spitalul Județean de Urgență Bistrița
  • Spitalul Județean de Urgență Brăila
  • Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța
  • Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” Sf. Gheorghe
  • Spitalul Județean de Urgență Târgoviște
  • Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova
  • Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați
  • Spitalul Județean de Urgență Giurgiu
  • Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc
  • Spitalul Județean de Urgență Deva
  • Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare
  • Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț
  • Spitalul Județean de Urgență Slatina
  • Spitalul Județean de Urgență Ploiești
  • Spitalul Județean de Urgență Satu Mare
  • Spitalul Județean de Urgență Zalău
  • Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu
  • Spitalul Județean de Urgență Alexandria
  • Spitalul Județean de Urgență Tulcea
  • Spitalul Județean de Urgență Vaslui
  • Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad
  • Spitalul Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani
  • Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu
  • Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani

sursa: rohealthreview.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.