Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Traficant de ecstasy, prins în flagrant în Satu Mare. Polițiștii au găsit asupra lui zeci de pastile

Un bărbat, în vârstă de 31 ani, din județul Maramureș, a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, după ce a fost prins în flagrant în timp ce încerca să vândă pastile de ecstasy în municipiul Satu Mare.

Activitatea traficantului a fost monitorizată timp de câteva săptămâni, iar în după-amiaza zilei de luni, 7 ianuarie, în jurul orei 16.30, polițiștii au organizat un flagrant. Astfel, maşina în care se afla traficantul a fost înconjurată de echipajele de anchetatori, iar bărbatul a fost încătuşat şi dus la audieri. Asupra bărbatului s-au găsit 36 de pastile de ecstasy, pe lângă cele 63 pe care acestea le vânduse investigatorilor sub acoperire în timpul tranzacţiilor autorizate.

În urma interogatoriului care s-a derulat la sediul DIICOT Satu Mare, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar marţi a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bhor, care a emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Acţiunea de prindere în flagrant fost realizată de un echipaj  complex din care făceau parte poliţişti ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog Satu Mare şi ofiţeri ai Brigăzii de Operaţiuni Speciale, sub supravegherea unui procuror al DIICOT Oradea.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.