Ultima actualizare: ieri, 19:32

Locale

Asistenta fotografiată pe ascuns la Spitalul Județean: ”Au nevoie de o vorbă bună …”

Asistenta de la Spitalul Județean Satu Mare ce a ajuns vedetă pe Facebook, după ce a fost fotografiată pe ascuns datorită comportamentului său extraordinar față de pacienți, a dat primele declarații.

Asistenta, Lia Coardoș, spune că nu și-a impus niciodată să vorbească într-un anumit fel cu pacienții.

”Nu mi-am impus niciodată să vorbesc într-un anume fel cu bolnavii. Mi se pare firesc să mă adresez bolnavilor cu politețe, pe un ton civilizat și cu căldură în vorbe. Ei nu ajung la Urgențe decât în cazuri grave. Și atunci au nevoie și de o vorbă bună. Dar repet, nu mi-am impus acest lucru. Pur și simplu mă adresez natural”, a declarat asistenta pentru GNV.

O sătmăreancă a realizat fotografia după ce a văzut cât de frumos se comportă asistenta cu pacienții. Femeia spune că asistenta îi trata pe toți pacienții cu expresii precum: ”haideți, vă rog”, ”vă rog frumos”… etc. Aceasta a postat fotografia pe Facebook pentru a-i mulțumi în numele tuturor pacienților ce au trecut prin mâna ei, totodată dorind să o facă cunoscută pe asistenta cu deschidere către nevoile umane.

Fotografia sătmărencei a stârnit comentarii, toate pozitive. Mai mulți sătmăreni au precizat că au avut de-a face cu asistenta respectivă, comportamentul ei fiind la fel de calm și binevoitor ca cel pe care l-a descris femeia în postare.

”Aceasta doamna asistent (cred) e un om deosebit, a trecut deja vreo 4 pacienti pe la ea si cu toti a vorbit la fel de frumos. Un calm iesit din comun. Atata va rog si haideti va rog si va rog frumos eu nicaieri nu am auzit.

Exista oameni meniti pentru aceasta meserie si aceasta doamna o merita din plin pentru ca omul cand vine la spital nu vine din placere,vine cu o problema si au nevoie de putina intelegere. Doamna din partea mea aveti tot respectul.sunteti un om deosebit so in numele tuturor pacientilor trecuti prin mana dumneavoastră un mare MULTUMESC”, este mesajul sătmărencei ce a postat fotografia pe Facebook.

3 comentarii

  1. Pacient Răspunde

    Felicitări și mulțumiri!

  2. mipudeco Răspunde

    La Spitalul TBC, personalul il imita pe domnul director. Amabilitate, calm, răbdare, profesionalism. Iti explica ce trebuie sa faci, te încurajează. Sau la un cabinet de gastroenterologie, strada Banat. E bine sa mai întâlnești astfel de oameni, cand este nevoie, evident.

  3. Trecutprinviata Răspunde

    Asa este se comporta cu rabdare si calm cu oamenii, am fost si eu la urgente, confirm.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.