Ultima actualizare: azi, 16:47

Locale

Controale efectuate de polițiști la mai multe societăți comerciale din Satu Mare

În perioada 12 – 25 februarie a.c., polițiștii Compartimentului Sisteme de Securitate Private din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare, au efectuat controale la societățile comerciale de pe raza municipiului Satu Mare în vederea verificării a modului de asigurare cu sisteme tehnice de alarmare împotriva efracției.

Cu ocazia controalelor zilnice efectuate, polițiștii au constatat mai multe deficiențe în modul de asigurare cu sisteme tehnice de alarmare împotriva efracției, respectiv aceste sisteme nu se aflau în stare de funcționare la momentul efectuării controalelor.

Pe lângă faptul că nu au menținut în stare de funcționare sistemele de alarmare, în mai multe cazuri s-a constatat faptul că au fost depozitate diferite mărfuri în proximitatea senzorilor de mișcare, aceștia, fiind acoperiți, astfel că nu au detectat pătrunderea neautorizată în spațiul protejat.

Totodată s-a constatat faptul că administratorii sau conducătorii unităților controlate nu aveau cunoștință de obligativitatea întocmirii analizei de risc la securitate fizică prin experți abilitați, respectiv că sunt obligați să implementeze măsurile stabilite în cuprinsul raportului de evaluare.

Având în vedere aspectele constatate Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare dorește să aducă în atenția conducătorilor societăților comerciale, două dintre prevederile Legii nr. 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, cum sunt:

– conform art. 50 litera e) din Legea 333/2003, conducătorii de unități au obligația de a asigura menținerea în stare de funcționare a sistemelor tehnice de legătură, de pază și de alarmă împotriva efracției, sancțiunea aplicabilă fiind stabilită de art. 59 alin. 1 litera b, respectiv între 2000 și 5000 de lei.

– conform art. 2 alin. 3 din Anexă la Hotărârea Guvernului nr. 301 din 2012, adoptarea măsurilor de securitate se realizează în conformitate cu analiza de risc efectuată de unitate, prin structuri de specialitate sau prin experţi abilitaţi, care deţin competenţe profesionale dobândite pentru ocupaţia de evaluator de risc la securitatea fizică, sancțiunea contravențională fiind stabilită de art. 4, alin. 1, lit. d) lei coroborat cu art. 3, pct. 2 – amendă de la 10.000 lei la 20.000.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.