Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

FOTO. Incendiu într-o fostă centrală termică din municipiul Satu Mare

Perioada 4 – 11 februarie a fost una încărcată pentru pompierii sătmăreni. Pe lângă cele 92 intervenții SMURD, salvatorii profesioniști au intervenit pentru stingerea a 11 incendii.

Un incendiu a izbucnit ieri, în jurul orei 15.00, la o centrală termică dezafectată din municipiul Satu Mare. Incendiul, care a avut drept cauză probabilă fumatul în locuri nepermise sau neamenajate corespunzător, a fost stins cu operativitate de forțele de intervenție.

Un alt incendiu izbucnit la o afumătorie din Racșa, un incendiu la un magazin de haine second hand din Tașnad, două incendii la case de locuit din Carei, respectiv Certeze și 4 incendii la coșurile de evacuare a fumului la case de locuit din localitățile Negrești Oaș, Porumbești, Amați și Satu Mare.

S-a mai intervenit pentru stingerea a două incendii izbucnite, cel mai probabil, din cauza scurtcircuitului electric: la un autoturism aflat pe raza localității Batarci și la un televizor aflat în funcțiune (casă de locuit din Satu Mare).

În nici unul dintre aceste evenimente nu au fost înregistrate victime, ele soldându-se doar cu pagube materiale.

,,Reamintim, și cu această ocazie, importanța curățării periodice și întreținerii corespunzătoare a coșurilor de fum, doar de către personal autorizat și atragem atenția asupra riscului mare de producere a incendiilor prin utilizarea necorespunzătoare a mijloacelor de încălzire”, spun pompierii.

Un comentariu

  1. mediu Răspunde

    aiic e protectia mediului???/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.