Ultima actualizare: azi, 14:33
Locale

FOTO. Pompieri avansați în grad de Ziua Protecției Civile

Astăzi, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Someș” Satu Mare, au avut loc o serie de manifestări dedicate Zilei Protecției Civile din România. După primirea vizitatorilor și demonstrațiile făcute de pompierii sătmăreni, a avut loc o întrunire festivă în cadrul căreia au avut loc mai multe avansări în grad.

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Protecției Civile au fost înaintați în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim: la gradul de căpitan Socaci Laura Camelia, la gradul de plutonier adjutant șef Andreica Ioan-Ștefan, iar la gradul de plutonier adjutant Horotan Daniel și Barazsu Szabolcs.

Cu ocazia aniversării a 86 de ani de la înfiinţarea Protecţiei Civile în România, Inspectoratul pentru Situații de Urgență SOMEȘ al județului Satu Mare a organizat astăzi o serie de activități prin care a marcat acest eveniment. Astfel, în această dimineață, la sediul ISU Satu Mare a avut loc și Ziua Porţilor Deschise, unde vizitatorilor le-au fost prezentate mijloacele de intervenţie și modul de folosire al acestora.

Zeci de copii, preşcolari şi şcolari au vizitat sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare, astăzi, la împlinirea a 86 de ani de la înfiinţarea Protecţiei Civile în România, ocazie cu care pompierii au deschis uşa inspectoratului.

Un comentariu

  1. Unu' Răspunde

    Relule, nebunule, ce-ți mai zâmbește boboaca … 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.