Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Polițiștii sătmăreni, la ,,vânătoare” de vitezomani. Permise reținute și amenzi de zeci de mii de lei

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat  ieri, 4 februarie, acțiuni de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică și de combatere și prevenire a accidentelor rutiere, ocazie cu care au aplicat 155 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 43 000 de lei.

Astfel, în cursul zilei de ieri, luni, 4  februarie, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au aplicat 104 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 28 000 de lei, au reținut 9 permise de conducere și au ridicat 2 certificate de înmatriculare.

În urma unei acțiuni pentru combaterea vitezei, polițiștii Serviciului  Rutier, pe lângă amenzile aplicate, au dispus și măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 6 conducători auto, care au depășit limita maximă de viteză admisă cu peste 50 de km/h.

Astfel, au fost filmați și înregistrați de aparatul radar, la data de 4 februarie, 6 conducători auto, cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani, care rulau cu viteze de la 107 km/h până la 140 km/h, pe un sector de drum cu limita maximă admisă de 50 km/h. În toate cazurile s-a reținut permisul de conducere pentru 90 de zile.

De asemenea, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Satu Mare au aplicat peste 30 de sancțiuni contravenționale și au dispus măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a doi conducători auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni.

Sursa – IPJ Satu Mare

Un comentariu

  1. gheorghe Răspunde

    Doar atat ati reusit sa strangeti intr-o zi?Putin fratilor,putin,se poate si mai bine.Indurati-va de noi si mai rariti din ei ca sunt asa de multe panarame care au permis incat ar trebui injumatatit numarul lor.Sa nu mai zic de ,,tirboantele” care circula prin tot judetul si care,culme,au inspectia tehnica valabila(prietenii stiu de ce si cum se poate!!!).Rar-ul ar trebui sa ia la puricat toate aceste jafuri de masini si sa nu le mai vedem prin trafic.Ce poti sa zici de un individ care prin zonele cu viteza de 50 km/h el merge cu 100-140 km/h??Pericol public.Asta vine da peste tine care circuli regulamentar si culmea ca el care este vinovat scapa si moare cel nevinovat!!POLITIA ROAMNA…SCAPATI-NE De ei…va rugam mult!!Bravo politia rutiera dar….se poate si mai bine…insistati,insistati si sa aveti spor!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.