Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

FOTOGALERIE. Dubă încărcată cu zeci de mii de pachete de țigări, confiscată la Satu Mare

Ieri, 26 martie, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare au desfășurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei și a traficului ilicit cu produse accizabile. Astfel, în jurul orei 18.00, aceștia au oprit în trafic, pentru control, pe raza localității Botiz, un autovehicul marca Peugeot Boxer, înmatriculat în Ungaria. Acesta era condus de către N. B. în vârstă de 23 de ani, care are dublă cetățenie, maghiară și ucraineană.

La controlul efectuat asupra autovehiculului, polițiștii de frontieră au descoperit în compartimentul de marfă mai multe colete voluminoase. Drept urmare, s-a luat măsura conducerii microbuzului la sediul Poliției de Frontieră Satu Mare, în vederea continuării cercetărilor.

În urma controlului efectuat asupra microbuzului s-a constatat că, pe părțile laterale și în spatele acestuia se aflau role de hârtie împachetate în folie transparentă, destinate uzului casnic. În spatele acestora se aflau mai mulți saci cu rafie, plini cu pachete cu țigări, de diferite mărci. La inventariere a rezultat cantitatea de 35.870 de pachete cu ţigări de proveniență ucraineană, în valoare de aproximativ 419.680 lei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar în continuare se fac verificări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activității infracționale.

Totodată, microbuzul în valoare de 18.800 lei, folosit la transportul țigărilor, a fost indisponibilizat până la finalizarea anchetei. Cercetările sunt derulate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, pe numele șoferului fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Sursa – Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.