Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Pericole pe șosea! Cinci dosare penale dintr-o lovitură

Cinci infracțiuni la regimul rutier au fost constatate în flagrant de către polițiștii sătmăreni, în acest sfârșit de săptămână.

Concret, în perioada 15 – 17 martie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, au depistat în trafic pe raza localităților Ciuperceni, Porumbești, Micula, Ardud și Păulean, 5 conducători auto care au săvârșit infracțiuni la regimul rutier.

Nici unul dintre cei cinci conducători auto identificați nu aveau dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, totodată, în cazul persoanei depistate în Ardud, polițiștii au stabilit faptul că se afla și sub influența băuturilor alcoolice iar persoana identificată pe raza localității Ciuperceni a prezentat un permis de conducere fals, cu ocazia controlului.

În toate s-au întocmit dosare penale pentru efectuarea cercetărilor cu privire la faptele constatate.

Sursa – IPJ Satu Mare

Un comentariu

  1. Unu' Răspunde

    @Redactor: cam ce înseamnă la tine “dintr-o lovitură”?
    Adică acțiunea s-a desfășurat pe parcursul a două zile, timp în care au fost prinși 5 suspecți, dar la intervale orare și locații diferite! Care este “lovitura”?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.