Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Prefectul va avea o întâlnire cu conducerea Electrolux. Se încearcă stingerea conflictului

Marele miting al angajaților de la Electrolux s-a încheiat în această după-amiază, în Piața 25 Octombrie. La finalul acțiunii, greviștii au primit promisiuni din partea prefectului, care s-a angajat să poarte o discuție cu conducerea companiei.

După ce au străbătut traseul Calea Traian – I.C. Brătianu – Piaţa Libertăţii – Pasajul Coposu – Piaţa 25 Octombrie, greviștii, în frunte cu liderii de sindicat de la Satu Mare și membrii mai multor filiale ale Confederației Cartel Alfa, s-au oprit lângă Palatul Administrativ acolo unde au continuat protestul. În timp ce angajații își strigau ofurile și ascultau discursurile membrilor Cartel Alfa, liderii de la Satu Mare, alături de președintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, s-au întâlnit cu prefectul județului Satu Mare, Darius Filip pentru a avea o discuție concretă vizavi de situația de la Electrolux.

După discuțiile cu prefectul Darius Filip, liderul de sindicat Sorin Faur și președintele Bogdan Hossu, au revenit în mijlocul oamenilor. Aceștia au anunțat că reprezentantul Guvernului în teritoriu a transmis că va purta o discuție în următoarele două, trei zile cu conducerea Electrolux. Astfel, în acest moment, sindicaliștii își pun bazele în întâlnirea ce va avea loc între prefect și șefia fabricii, întâlnire ce ar putea însemna cu adevărat un pas important în rezolvarea conflictului, după 14 zile de grevă generală.

Până atunci însă, cei peste 420 de protestatari se vor aduna și mâine în fața fabricii Electrolux și vor încheia astfel trei săptămâni de protest.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.