Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

FOTO. Marile proiecte din Satu Mare, mai scumpe cu 20-35%. Urmează licitaţii!

Marile proiecte de modernizare din Satu Mare au valori mai mari cu sume cuprinse între 20 şi 35%. Consilierii locali au votat în şedinţa de astăzi actualizarea valorilor pentru cele mai importante proiecte ce au primit finanţare europeană, urmând să fie

Primarul Kereskenyi Gabor a declarat că vinovat principal de această majorare este guvernul, care a impus un salariu minim în domeniul consutrucţiilor, lucru care a dus la o scumpire în lanţ, inclusiv a materiilor prime şi materialelor, nu doar a forţei de muncă.

“Din cauza introducerii salariului minim în domeniul construcţiilor şi a schimbărilor legislative a fost nevoie să reactualizăm devizele aferente ale acestor proiecte. Având girul Consiliului Local, în cel mai scurt timp lansăm licitaţiile pentru proiectele europene. Au fost lansate licitaţii pentru o mare parte din aceste proiecte, însă în mare parte, din cauza acestor modificări legislative nu s-au prezentat operatori, nu s-au depus oferte. Sperăm că prin această actualizare am făcut un lucru necesar pentru a putea relansa licitaţia. Problema este că bugetul local este afectat de aceste modificări şi la o parte din aceste proiecte diferenţele trebuie să fie suportate de la bugetul local. În general între 20 şi 35% este această creştere. Cu toate aceste reactualizări am ajuns ca bugetele şi valorile să fie reale, realiste şi acum deja sper că vor veni şi va fi o competiţie în sensul bun al cuvântului pentru toate aceste obiective în ceea ce priveşte operatorii”, a spus primarul.

Principalele proiecte sunt: Modernizarea Centrului Nou, modernizarea Centrului Vechi, construirea unei pasarele peste râul Someş, modernizarea zonei lacului Cubic, crearea de piste de biciclişti şi a unui sistem de închiriat biciclete.

 

P.S. Preluarea ştirii poate fi făcută doar cu citarea sursei. Rugăm colegii din presă care nu îşi pierd timpul cu astfel de şedinţe să manifeste un minim respect faţă de munca depusă. Mulţumim pentru înţelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.