Ultima actualizare: azi, 10:14

Locale

FOTO. Povestea lui Jolene. Căţeaua care ajută 40 de copii să se vindece

Jolene, un câine dresat pentru activităţi terapeutice, face parte din echipa Complexului de Recuperare pentru Copiii cu Dizabilităţii Târgu Jiu.

Roxana are opt ani şi vine săptămânal la Complexului de recuperare pentru Copiii cu Dizabilităţii Târgu Jiu. Cel mai mult îi place să se joace şi să se plimbe cu Jolene, o căţeluşă în vârstă de trei ani, din rasa Golden Retrivier,

specializată în activităţi terapeutice cu cei mici. „Îmi place să vină la centru, unde fac kinetoterapie şi masaj. Cel mai mult îmi place să fac kinetoterapie şi să mă plimb cu Jolene. Îmi place că este foarte frumoasă şi că ne jucăm împreună“, a spus fetiţa. Jolene a fost dresată la Satu Mare

Câinele este dresat special pentru activităţi de recuperare. A fost pregătit la un centru special din Satu Mare, unde au urmat cursuri şi două angajate ale unităţii, care au devenit instructori canini. Complexul de recuperare pentru Copiii cu Dizabilităţii Târgu Jiu oferă servicii de terapie cu animale de câteva luni. Aproximativ 40 de copii cu deficienţe urmează această terapie.

„Este foarte cuminte şi ascultătoare“ Maria Cotan este angajată ca infirmieră, dar se ocupă şi de Jolene, fiind instructor canin. Căţeluşa îi transmite toate stările pe care le are. Jolene participă chiar la celelalte activităţi terapeutice, pentru că atunci când o văd copiii lucrează cu mai mult drag: „Câinele nostru de terapie, Jolene, este pregătit să lucreze cu copiii cu dizabilităţi, ajutându-i să îşi gesticuleze mişcările şi să socializeze. De exemplu, un simplu aruncat cu mingea îi ajută să îşi dezvolte motricitatea grosieră – mers, sărit, alergat -, cât şi orientarea spaţială. O avem în centru de doi ani şi jumătate. Avea, deja, atunci când a venit la noi acest nume frumos.

Am început programul de terapie, după ce cursul urmat la Asociaţia «Angel Dog» de la Satu Mare. Am participat la dresarea căţeluşei, împreună cu un specialist de la această asociaţie. Ştie comenzile de bază – «şezi», «culcat», «pas» – care-i ajută şi pe copii cu deficienţe de vorbire să pronunţe comenzile, după care urmărim dezvoltarea abilităţilor motorii: periatul, ţinutul bolului cu apă sau atunci când pun hamul. Copii se bucură atunci când o văd pe Jolene. Prima dată vin s-o vadă şi pe urmă merg la terapie. Este foarte cuminte şi ascultătoare“.

„Este un liant între terapeut şi beneficiari“ Nicolae Pasăre, directorul Complexului de recuperare pentru Copiii cu Dizabilităţii Târgu Jiu, ne spune că atomsfera s-a schimbat şi copiii lucrează cu mai mult drag de când Jolene face parte din echipa unităţii: „Jolene face parte din familia noastră de doi ani de zile. Este un proiect al nostru în care am fost implicaţi toţi colegii. După doi ani de activitate, putem să oferim servicii de terapie asistată cu animale. A fost un proiect în care au fost implicaţi toţi colegii. Căţelul nostru nu are program. Colegii noştri vin pe rând, îl hrănesc şi îl socializează chiar în zilele de weekend. Nu avem liber niciodată. Căţelul ştie că aceasta este casa lui şi îşi desfăşoară activitatea aici. Terapia asistată de animale este complementară activităţilor pe care noi le desfăşurăm, de recuperare având o echipă structurată pe kinetoterapie, ergoterapie, logopedie, terapie ocupaţională, comportamentală, consiliere psihologică a familiei în vederea depăşirii anumitor probleme. Căţelul împreună cu conductorii canini participă la aceste programe de recuperare în vederea dezvoltării abilităţilor copiilor şi urmăririi obiectivelor din planul opersonalizat de intervenţie. Este o schimbare majoră în cadrul centrului prezenţa acestui căţel, pentru că motivaţia copilului de a face anumite activităţi este mult mai mare. Căţelul acceptă necondiţionat orice persoană. El este un liant între terapeut şi beneficiarii care îşi desfăşoară activitatea în vederea dezvoltării sau menţinerii abilităţilor pe care le are“.

Căţeluşa a fost donată complexului, iar stăpâna vine şi o vizitează săptămânal, iar de ziua sa de nastere, data de 5 mai, vine şi îi aduce un tort.

Sursa: adevărul.ro

Un comentariu

  1. Bahu Răspunde

    Asta este minunatu carater al cainilor .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.