Ultima actualizare: azi, 13:45
Locale

FOTO. Vagonul care i-a dus la moarte pe 19.000 de sătmăreni, expus în gară!

Un vagon de transport vite, de tipul celor care au transportat evreii la lagărele de exterminare din Auschwitz și Birkenau este expus timp de șapte zile în Gara din Satu Mare. Vagonul respectiv nu a fost folosit pentru transportul evreilor, dar este unul identic cu cele care i-au dus la moarte pe cei aproape 19.000 de evrei din Satu Mare. A fost amenajat astfel pentru a atrage atenţia asupra tragediilor din trecut, astfel încât ele să nu se repete.

Expoziţia este realizată de către “Elet Menete Alapitvany – Fundaţia Marşul Vieţii” din Budapesta în parteneriat cu Cominutatea Evreiască din Satu Mare. Vagonul cuprinde, pe lângă o expoziţie fotografică, obiecte şi valize ale evreilor, singurele lucrurile ce le-au luat cu ei în drumul spre moarte.

La intrarea în vagon sunt doi manechini reprezentând doi soldaţi care supraveghează desfăşurarea acţiunii.

Preşedintele Comunităţii Evreieşti Satu Mare, Adrian Beşa, a explicat cum s-a petrecut deportatea evreilor din Satu Mare.

“După ocuparea Ungariei de către germani, în 19 martie 1944, s-a pus în mişcare aparatul miliţienesc pentru pregătirea deportării. La 26 aprilie, tot în 1944, secretarul de stat de atunci Endre Laszlo, dă dispoziţia la consfătuirea din Satu Mare pentru deportarea evreilor sătmăreni. La 3 mai se deschid ghetourile din Satu Mare, Baia Mare şi Mateszalka. În acea zi fatidică, autorităţile responsabile ale acelor vremuri, primarul municipiului Satu Mare, Csoka Laszlo, şeful poliţiei Czegenyi Karoly, şi comandantul jandarmeriei Demeny Miklos, au trimis trupe mixte să-i strângă pe evrei de la casele lor. Trei zile mai târziu acţiunea era încheiată. În ghetou au fost îngrămădiţi aproape 18.900 de evrei şi 2.2.00 de evrei din Carei şi comunele judeţului. Din Satu Mare au plecat şase trenuri încărcate cu câte 3.300 de persoane spre Auschwitz în zilele de 19, 22,26, 29 şi 30 mai, respectiv 1 iunie cu un număr total de 18.863 de deportaţi. Cele şase trenuri au plecat pe drumul fără de întoarcere care s-au oprit în lagărele de la Birkenau şi Auschwitz”, a explicat Beșa.

Evreii au fost foarte importanți în Satu Mare

Cusoscuți antreprenori, ei au fondat unele dintre cele mai mari fabrici din Satu Mare, care există și astăzi.

Au fost: Freud – industria textilă, Szabo şi Reiter – fabrica Unio, fraţii Princz – vase emailate şi construcţii maşini, Markovits – industria spirtului, Vininger – fabrica de cărămidă, Reuter – fabrica de ciocolată, Frenkel – fabrica de bomboane.

Primarul Kereskenyi Gabor a spus că oraşul Satu Mare este mult mai sărac fără comunitatea evreiască.

“Ei au plecat forţat, dar totuşi, consider că ne-au lăsat moştenire foarte multe valori, în primul rând valori arhitecturale de care suntem mândri, valori culturale, valori economice. Avem obligaţia morală să păstrăm memoria, iar noi, ca şi autoritate locală, avem încă o obligaţie foarte importantă, şi anume ca nimeni să nu trebuiască să plece de pe meleagurile natale”, a punctat edilul.

25 comentarii

  1. alin Răspunde

    Da in limba romana de ce pl me nu scrie nimic ?

  2. Buszke Magyar Răspunde

    Da ce seamana uniforma jendarului cu tinuta alora ce defilau la jumateatea lui martie calare pe floaszter, cu primarul in frunte. Si cum de o pierdut gaborka asa o buna ocazie pt a delecta audienta cu vestitele lui bancuri cu evrei?

    • De ce? Răspunde

      De ce taica-tau nu a folosit prezervativ sau macar ceva intestine de miel in loc sa faca un avorton ca tine?

    • Cetățeanul turmentat Răspunde

      Nord-Vestul Transilvaniei a fost sub ocupație maghiară, mai precis horthystă, între 1940-1944, adică atunci când au fost trimiși evreii de aici în lagărele de exterminare.
      Deci Ungaria e responsabila pentru Holocaustul evreilor din Nord-Vestul Transilvaniei, de aceea arată expoziția așa. Deși scrie și în română.

  3. Buszke Magyar Răspunde

    De jmecher!

  4. alex Răspunde

    alin ai citit subiectul?

  5. steagu Răspunde

    mare branza

  6. Norbert Răspunde

    Acesti oameni s

  7. Rodica Răspunde

    Din ce prezentati voi , acest oras este sarac in …… romani , ca vad doar ungureste scris pe-acolo ! Da măi , de bun simt era sa aveti si niste traduceri in romana , dar tinand cont ca erati o …..adunatura (era sa zic adunare) de unguri si jidani ( fara comentarii rautacioase , ca asa e trecut si pe o fituica de prezentare de-acolo! ) , nici nu stiu de ce mai am asemenea pretentii de la voi ! Pacat ca Romania a fost o tara buna pentru voi in vremuri de restriste , iar voi asa stiti sa-ntoarceti respectul si bunatatea ! Da sper c-ati bagat bine la …..tartacuta c-au fost numai unguri cei care-au permis si au participat la deportare , iar acu ….frateste plangeti unul pe umarul celuilalt ! Ce sa pomeniti voi de familiile de romani care au adapostit evrei si i-au ascuns cu pretul vietii , asta e un amanunt nesemnificativ ! Rusine ! Si vad ca se face -in general , nu doar pe plan local – atata caz din ce-au trait evreii , dar cum ramane cu romanii care au patimit in perioada habsburgica . Asta iar este un amanunt nesemnificativ ; de Ip si Trasnea s-a auzit ? Nu vedeti cat sunteti de caraghiosi ?

  8. Garuboz Răspunde

    Cum s-a vada ! Ei vad doar ce vor gunoaie hortiste care mint si cand respira .Am o scarba si o senzatie de voma cand vad asemenea specimente.

  9. y Răspunde

    @Rodica, nu doresc și nici nu intru în polemică cu Dumneata. Dar pentru curiozitate ai citit articolul? Evenimentul este organizat de o organizație din Budapesta deci materialul este în limba maghiară, ce s-a întâmplat atunci la deportare a avut loc pe teritoriul Ungariei de atunci. Și atât. Dacă era în ivrit sau engleză mai înțelegeam dar nu cred că te ajuta cu ceva. În contradicție cu alții care neagă grozăviile făcute împotriva evreilor unii recunosc. Și nu mai căuta nod în papură unde nu este. Într-un moment solemn ai ratat (a nu știu a câta oară) să fii european. Apropo, când vedem ceva asemănător despre pogromul de la Iași. Adevărat, Antonescu nu a deportat evreii și țiganii, i-a rezolvat singuri și ce a mai rămas i-a vândut pe bani grei Ceaușescu către statul Israel.

    • Rodica Răspunde

      Evenimentul , indiferent de cine este organizat , este organizat pe teritoriul ROMANIEI ! Asa ca despre bun simt discutăm ; ca nu e obligat nimeni sa cunoasca limba maghiara (ma refer la cei cu alta limba materna din ROMANIA , in afara de romana – care , se pare ca nu e obligatorie la noi !) ca sa poata citi ceea ce era afisat acolo ! Sau , mai mult , poate ca intentionat nu s-a tradus si-n româna , tocmai pentru a denatura mai bine anumite lucruri ! N-am cautat nod in papura , am facut niste constatari , in momente in care am ales sa fiu ROMAN si nu european (ca nu ma intereseaza deloc sa fiu european in detrimentul faptului de-a fi roman) ! Cat despre Antonescu , cea mai edificatoare lectie de istorie ti-o pot preda evreii…. deportati , care vin anual in statiunea Felix din judetul Bihor (tineri si varstnici) , si , care-i recunosc meritele mai mult decat multi dintre noi care am ramas sa… frunzarim manualele de istorie scrise de unul sau altul , dupa bataia vantului ! Restul , sunt povesti , de umplut timpul liber al unora , scrise nu de cei care au trait istoria , ci de cei care au interesul s-o denatureze !

      • y Răspunde

        @Rodica, încă odată ai demonstrat că nu-ți cunoști lungul nasului. De altfel mi se pare mie sau chiar am zis mai devreme că nu doresc să port nici o polemică? Hm, hm.

  10. Rodica Răspunde

    Posibil sa nu-mi cunosc lungul nasului , ce-i drept e cam mare ( nu l-am analizat si nu l-am măsurat, fiindcă sunt convinsă ca nu in lungimea sau frumusetea unui nas se ascunde caracterul unei persoane) , dar are marele avantaj ca …..miroase tot ce e neadevăr , necunoaștere , impertinenta si nesimțire ! Hm , deranjează unele adevăruri !

    • y Răspunde

      @Rodico, din propoziția “Nu vreau să port nici un fel de polemică” ce nu ai înțeles ? Ești foarte greu la cap. Du-te ….. unde vrei.

      • Rodica Răspunde

        Pai si-atunci de ce lungesti ? Nu-mi mai raspunde si nu porti nici o polemica ! Dar nu pot sa nu remarc exprimarea ta …..corecta (din punctul tau de vedere ) gen … esti foarte greu la cap ! Trecem peste faptul ca trebuia s-o adresezi la feminin (si nu la genul masculin) , ca poate ai vrut sa ti-o atribui tie si-atunci , da ai dreptate , cu mentiunea ca varianta corecta in sensul figurat este a fi greu de cap ( si nu la cap , c-atunci vorbim iar….discutii ) ! Si-apoi nu mai obosi , ca te consoleaza …..hoaverul tau , care face analiza pe text si pe ….vagoane !

  11. Norick Răspunde

    @y : keep calm frate. Te inervezi iarasi cu una ,care abia de cativa ani cunoaste apa calda ? Hai las-o in betegség…
    Interesant , ca titlul articolului pe nimeni nu-l deranjeaza. Una la mana : nu cu un singur vagon le-au transportat pe saracii de oameni .. (mai ales ca vorbim de 19000)
    2 : in titlul apare “Vagonul care i-a dus…” – iar mai incolo scrie : “Vagonul respectiv nu a fost folosit pentru transportul evreilor, dar este unul identic….”
    P.S: Rodico bucura-te ca la vremea respectiva stramosii tai erau undeva in codru’ si nu aveau tangenta cu oras…

  12. 007 Răspunde

    Stau si ma crucesc de ce pot posta cati-va postaci unguri cu tendinte mitomane,cam tot timpul(MITOMANÍE s. f. Boală mintală caracterizată prin nevoia patologică a unor persoane de a altera adevărul, de a fabula, de a inventa povești care le avantajează) incearcand sa ne convinga cum ca Ungaria nu a fost aliata Germaniei fasciste in intretinerea holocaustului, ca de altfel si Romania, cu partea ei de vina .
    Ca sa confirm cele de mai sus va postez din articolul autorului Keno Verseck / VD .https://www.dw.com/ro/noi-controverse-%C3%AEn-ungaria-pe-tema-holocaustului/a-17383658.
    ,,Noi controverse în Ungaria pe tema Holocaustului
    În opinia lui Ungvary,(istoric maghiar) “Ungaria, deşi formal era ocupată, a continuat să rămână un important aliat al Germaniei”. Istoricul atrage de asemenea atenţia asupra grabei cu care autorităţile maghiare ale vremii au decis deportarea evreilor. Dacă Ungaria ar fi respectat strict directivele germane, ar fi supravieţuit mai mult de 200 000 de evrei, scrie Krisztian Ungvary în lucrarea sa despre regimul Horthy”.
    In rest,baieti,lasati-o mai moale cu ,,ai nostrii si ai vostrii”ca sigur nu stiti despre ce vorbiti,si chiar mai mult decat atat,in ochii unora cu creier la purtator deveniti atat de penibili incat nu va poate include nicio scara de valori.No offence !
    P.S. Tot respectul pentru poporul evreu si pentru initiatorii acestui demers,dar trebuia totusi tradus si in limba romana, pentru o mai buna intelegere a fenomenului holocaustului de cei cu cunostinte limitate in acest sens.

    • y Răspunde

      @Norick, ?

    • y Răspunde

      Pseudo agentule Jamesbond. Noi nu negăm Holocastul față de alții. Tocmai asta-i ideea. Doare, știu.

      • 007 Răspunde

        Chiar asa o fi…Y?!Iata ce se spune in articolul din linkul postat de mine
        ,,Aşadar, conform conotaţiei oficiale, statul maghiar a fost doar parţial sau chiar deloc responsabil de uciderea evreilor maghiari în Holocaust”.
        Asa-i ca te apasa mitomania ? Totusi daca citeai articolul(si multe altele) pe acesta tema si pe multe alte teme,erai cu un pas mai sus…adica inteligenta urca din limba in creier.Pa

        • y Răspunde

          @007, ai vrea tu să știi tu atâta istorie cât știu eu. Iar la faza cu mitomania uită-te în oglindă. Ce ai demonstrat este incultura și intoleranța ta. Mare măgar poți fi. Fă tu un material despre evreii din România lasă tu Ardealul de nord, dar obiectiv. Te riști?

          • 007

            Scuze Y. Da ,ai dreptate ,sunt un magar.Sunt un magar ca m-am coborat la nivelul unui isteric de postac,scapat din limitele unei comunicari civilizate.Calmeaza-te omule ,ia-ti pastila si …intoarce-te la tastatura !

  13. y Răspunde

    007, văd că stai călare pe tastatură. Poți să scrii mult sau puțin, aerele tale superioare te trădează. Tu debitezi aiureli pe pagini întregi, tu te inflamezi. Ia pastila magică pentru că riști un AVC. Dar nu mi-ai răspuns la întrebare. Asta mă face să cred ceva. Oare cine are acest obicei?

  14. 007 Răspunde

    Y.
    Raspund punctual ca pentru analfabetii functionali si desigur amuzamentul celor cu IQ-ul peste numarul de la pantofi.OK !
    Tu zici;
    1.,,007, văd că stai călare pe tastatură” da asa-i, imi permite functia.banii si timpul.
    2.,,Poți să scrii mult sau puțin, aerele tale superioare te trădează”Nu tradeaza,arata ca traiesc intr-o tara de dobitoci.
    3.Tu debitezi aiureli pe pagini întregi, tu te inflamezi. Ia pastila magică pentru că riști un AVC.Argumentul tipic unui analfabet functional,frustrat si mitoman, care nu intelege nimic si nu agreaza alte opinii.
    4 ,,Dar nu mi-ai răspuns la întrebare”(despre evreii din România lasă tu Ardealul de nord, dar obiectiv )ba da ,uite chiar in prima postare,citez:,,… a fost aliata Germaniei fasciste in intretinerea holocaustului, ca de altfel si Romania, cu partea ei de vina” .Asa ca mai tine-ti mintea pe-acasa si ochii in postari.
    5.,,Asta mă face să cred ceva” adica sunt securist ,nu?Stai calm, la tine totul se rezuma la ce crezi, si nu la ce este corect si normal,ca sa nu zic de mania sistemului!
    6.,,Oare cine are acest obicei?” Oamenii integrii,civilizati si cu putin mai multa carte,dar scuze,la tine nu e cazul.Punct.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.