Ultima actualizare: azi, 20:44

Locale

FOTO/VIDEO. Ministrul Educației a ascultat propunerile sătmărenilor. Pregătește noua lege a educației

Ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, s-a aflat în această seară la Satu Mare, ocazie cu care a prezentat viziunea națională ,,Educația unește!”. În cadrul acestei vizite de lucru, ministrul s-a întâlnit cu profesorii și directorii unităților de învățământ din Satu Mare, precum și cu inspectorii școlari, scopul întâlnirii fiind acela de a evidenția viziuni asupra viitoarei legi a învățământului.

Întâlnirea a avut loc în această seară la Casa Meșteșugarilor din municipiul Satu Mare. În cadrul ședinței cu directorii și directorii adjuncți de școli, inspectorii școlari și formatorii, dar și cu reprezentanți ai elevilor, Ecaterina Andronescu a pus accent pe viziunea asupra rolului educației.

,,Am venit aici să discut cu profesorii, cu directorii de școli, cu Inspectoratul Școlar, documentul de viziune pe care l-am lansat în urmă cu câteva săptămâni și pe care vrem să-l dezbatem public în așa fel încât din aceste dezbateri să rezulte idei cu care să completăm acest document și să realizăm viitoarea lege a învățământului”, a declarat Ecaterina Andronescu.

Ministrul Educației a dat câteva informații cu privire la noua lege a educației și ce anume ar presupune aceasta.

,,Eu cred că putem să lansăm drafturile celor trei legi ale învățământului pentru că ne gândim să avem o lege pentru învățământul preuniversitar, una pentru învățământul universitar și alta pentru statutul personalului didactic. Drafturile le avem, după ce continuă dezbaterea și adunăm cât mai multe idei din dezbaterea publică pe acest document, draftul poate fi completat și probabil că îl vom lansa după alegerile pentru Parlamentul European”, a mai punctat ministrul Educației Naționale.

Documentul de viziune propune structurarea rolului educației, implicit rolul sistemului național de învățământ, pe cinci valori fundamentale: încredere, echitate, solidaritate, eficacitate și autonomie, care să se regăsească în cinci principii: centrarea pe elev, flexibilitate, calitate măsurabilă, colaborare, subsidiaritate.

3 comentarii

  1. mipudeco Răspunde

    S-o fi discutat despre cataloagele electronice pe care le vrea ministrul?
    Nu stiu la ce ar fi de folos. La tara cata lume are calculator si cunostinte de cautare a notelor intr-un catalog de acest tip?

  2. ionică Răspunde

    abramburica .aplaudacii și pupincuriștii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.