Ultima actualizare: ieri, 21:05
Locale

FOTO&LIVE. Dezastru la Electrolux! Muncitorii au blocat traficul. Vasile Dârle, în cătușe

Dezastru la Electrolux, după ce negocierile dintre conducerea companiei și sindicaliști au eșuat. Oamenii au ieșit din nou în stradă, în această dimineață, pentru a-și continua greva. După mai multe minute de discursuri, unii dintre protestatari s-au întins pe jos, pe șosea, blocând astfel traficul rutier, după care sutele de muncitori s-au deplasat pe drum. Vasile Dârle, secretarul sindicatului Cartel Alfa Satu Mare, și-a pus cătușe, în semn de protest.

La fața locului au ajuns jandarmii și o ambulanță.

Reprezentantul jandarmilor a intrat să discute cu conducerea fabricii.

Vasile Dârle a fost în lacrimi, și a spus că sunt muncitori care nu mai rezistă, iar conducerea firmei efectiv îşi bate joc de ei!

Oamenii au ajuns în situaţia de a fi nevoiţi să ceară ajutoare sociale.

“Rupem ţarcurile şi intrăm peste ei!”, a spus un reprezentant al sindicatului.

Sindicaliştii i-au huiduit pe colegii din fabrică. Au scandat RUŞINE!

“Sărim, sărim şi vă măcelărim! Şobolanilor!”, au strigat muncitorii.

“Dacă e cazul cu cătuşe mă leg de gâtul lor! O companie să îşi bată aşa joc de voi! Să-i bată Dumnezeu! N-am blestemat pe nimeni în viaţa mea! Nu sunt fiinţe umane! sunt extratereşti!”, a spus Vasile Dârle.

După o scurtă discuție cu conducerea fabricii, în care sindicaliștii și jandarmii au fost informați că directorul nu este în incintă, protestul s-a încheiat.

Muncitorii vor reveni în fața unității mâine dimineața la ora 9, urmând să decidă în ce formă își vor continua protestul.

Revenim cu detalii!

 

34 comentarii

  1. Una Răspunde

    Cei care s-au intins pe jos n-au fost “unii dintre protestatari, ci lideri de sindicat veniti din alte judete sa isi faca popularitate.”A fost un spectagol grotesc. Liderii de sindicat au observat ca nu se prea mai scria mare lucru in presa despere ei si greva la care instiga, asa ca au inceput sa fie dramatici sa se mai scrie despre ei.

    • Alta Răspunde

      La ce instiga? Ca cer drepturile oamenilor la un trai mai bun, ca omu sa fie văzut ca om nu ca sclav, ca dacă ei nu vor sa dea numai un leu!!! trebuie sa taci și sa lucri ca asa vor ei și dacă nu mai ai efectiv din ce sa te intreti asta e sa taci. Ce gândire aveți? Ce reclama fac ei? Ca vor sa ajute 400 de oameni care stau fără nici un leu în strada! Ar trebui tu ” Una”sa faci reclama la aceea care stau bine mersi în fabrica fără sa facă nimic și primesc salar, pentru asa ceva sunt banii sa dai salarii pe nimic. RESPECT pt. Cei 400 și pt. Toți care_ii sustin

  2. Altu Răspunde

    Daca s-a ajuns pana aici…regretabila situatie, greu pentru oameni… DAR nu trebuie sa renunte, daca renunta fara sa se obtina ”victoria” toate eforturile au fost in zadar, au suferit degeaba… mai mult decat atat se creeaza si un precedent prin care companiile vor vedea ca daca isi mentin pozitia si nu cedeaza, ”castiga lupta”. Nu trebuie lasat sa se creeze acest precedent! Oamenii ar trebui sa inceapa sa se reorienteze sa isi gaseasca alt servici si daca nu sunt indeplinite conditiile …demisie in masa.

    • Ralea Răspunde

      Mda… Numa sa nu se spuna ca mediul social si economic e instabil si sa se ia mai multe companii si sa plece. Atunci om sta cu degetu in fund.

      • Altu Răspunde

        Si unde sa plece? la Bulgari, Albanezi, Sarbi? Eventual acolo, ca mana de lucru mai ieftina ca la noi…prin putine tari din Europa gasesti. Daca vorbim da tari membre EU..poate bulgarii sunt mai ieftini..dar cam atat

        • Ralea Răspunde

          Aia din Arad si Timis au inchis in Romania si au relocat in Ungaria, ca productivitatea e mai buna, profit mai bun. Chiar daca salarul e mai mare. Asa ca atentie! daca nu cunoasteti tot ce se intampla prin economie nu vorbiti degeaba ca sa va aflati in treaba. Altii tot care au plecat din Arad sau timis au relocat in Vietnam. vedeti va de lucru ca sa nu ramaneti fara el.

  3. Ana Răspunde

    Domnu Dirle, faceti spectacol, ca pe vremuri la Hora TV… Sunteti patetic!!!

    • Alta Răspunde

      Și cei din Franta fac spectacol când au curajul sa ridice cu un eurocent combustibilul dau foc la tot. Parisu.

  4. Lux Răspunde

    La noi toate firmele au o înțelegere între ei în privința salariilor. Luați la rând toate firmele și veți vedea aceleași salarii +,- 100 Ron. Când se măresc salariile la toți se mărește cu aproximativ aceeași sumă. Electrolux nu va strica înțelegerea pt că îi va forța și pe alții să facă acest lucru. Vor fi dați afară din Cartel. Și să fie serioși pt ce vin străinii la noi,pt forță de muncă ieftină. Nu vin pt infrastructura, oameni pregătiți, facilități,etc. Așa că ne rămâne să ne angajam toți la buget unde se dă fără număr și fără acoperire bani. PSD să trăiască și Dragnea și toți vom avea lefuri de bugetar

    • satmarean Răspunde

      Daca toti care lucra la patroni ar face ce fac cei 400 ar fi salarii mai mari. Si aici unii stau in birourile caldute si restul dau limbi la sefi in loc sa se alature celor din strada. De ce altii de la alte locuri de munca daca sunt liberi nu merg sa-i sustina…….poate maine le vine lor rândul?
      Dar asta e realitatea . Nu suntem uniti……si rezultatul se vede. Doamne fereste sa degenereze acest conflict.

  5. Mihai Bărbulescu Răspunde

    Nu am făcut imagine pentru că efectiv nu ne TREBUIE, domnule ,,Unu”.
    Dar nici nu putem să îi lăsăm pe oamnenii aceștia care sunt în grevă de 23 de zile să fie sclavi moderni, așa după cum pare că îți este voia!
    Așa că abține-te!
    Sau mai bine spus hai….liniște că pici în derizoriu în fața celor 400 de greviști!
    Da, presa este o putere și asta e foarte bine.
    Să scrie și să amendeze toate comportamentele cu apucături de a domina angajații!!!

    • Lica Răspunde

      Domnule Mihai Barbulescu, veniti sa agitati lumea aici, in Satu Mare, ca la dumneavoastra in Mehedinti nu prea aveti ce face.
      In Mehedinti e cea mai mare rata a somajului din tara. Abia aveti cateva fabrici, cativa investitori, ca toti fug de-acolo. Muncitorii din productie din Mehedinti primesc salar minim pe economie, nici macar atat cat se da in Satu Mare. Aia nu sunt sclavi? Numa in Satu Mare sunt sclavi?

  6. Marian APOSTOL Răspunde

    Ptr una! Si ce ati vrea sa faca liderii de sindicat? Sa asiste cum niste nemernici care fac profituri de zeci de milioane euro, in Romania, printr o cruntă exploatare a salariaților sa-și bata joc de oameni, sa le infometeze familiile, sa i trateze ca pe niste viermi pe care trebuie sa i ții mereu sub talpa călcâiului? Asta probabil ca ai face tu… si de aceea nu esti lider sindical ci doar un instrument folosit de patroni pentru a tortura sufletele si speranta muncitorilor. Liderii despre care vorbesti stiu ce este solidaritatea și stiu ce este in sufletul acestor oameni! De aceea au venit ca sa fie alaturi de ei, au venit sa ajute, cum si cu cat pot, au donat milioane in fondul de solidaritate si si-au platit toate costurile deplasări si șederi in Satu Mare. Sunt mereu printre oameni, vorbesc cu ei, le cunosc fricile sperantele si incearca cum stiu ei mai bine sa i ajute. Sunt persoane reale, cu nume, chip, ce nu se ascund in spatele unor pseudonime… pentru ca nu sunt niste lași, ca voi cei improscati otrava, din spatele unor conuri fara nume! Aveti de invatat de la liderii acestia pe care i judecat voi cu nesimtirea ce va este caracteristica. Noi am riscat ptr oameni, nu ptr imagine, lucru pe care niste sarmane nereuste ale speciei umane, cum sunteti voi, nu aveti cum sa l intelegeti. Semeneaza: Marian Apostol, unul din liderii despre care iti permiti sa horbesti!

    • Gheorghe Goloman Răspunde

      Domnu Apostu, daca asa de solidari erau in Cartel Alfa, de mult aveati banii aia de care vorbeati, sa le acoperiti salarul grevistilor, pe o luna. Cica 2 lei de la fiecare membru de sindicat, de la 500.000 membrii de sindicat. Ei si? unde sunt banii? Vorbe, domnule, vorbe! manipulati ca sa va mentineti postul caldut in Cartel Alfa. Si normal ca va permiteti sa va platiti deplasarea si cazarea, la cati bani se aduna la cartel din cotizatile la sindicate. pai daca sunt 550 membri de sindicat la electrolux, cum ziceau asta e 550 x 25 = 13.750 lei in o luna. Intr-un an intra 165.000 lei la sindicat. Dumnevoasta chiar nu trebuie sa va victimizati. Ce nu inteleg e de ce incepeti din Satu Mare, unde chiar sunt salari bune in comparatie cu alte zone din tara. Incepeti dracului din Mehedinti, Vaslui, unde o duc mai greu, ca asa nu aveti credibilitate. Un neam imi zicea ca de ce nu isi dau demisia aia de la Electrolux, ca el ar merge sa lucre acolo, ca el nu ia nici atat cat platesc acolo.

      • Marian APOSTOL Răspunde

        Ce ignori este faptul ca noi am venit dupa ce a inceput greva. Deci… salariatii considera ca salariile nu s mari! Nu noi am declansat greva ci salariatii. Apoi… ai dreptate! Nu mai exista solidaritate in Romania! Daca exista nu si bateau astia joc de noi in aces hal, platindu ne cele mai mici salarii din UE . Doar Bulgaria este sub noi, dar ca putere de cumparare si ei sunt peste. Eu am vorbit de solidaritatea noastra, acelor care am venit sa sprijinim protestul sindicatului, a celor care am contribuit si din resurse proprii, adevarat ca nu suficient ptr a plati noi salariile in locul electroluxului. Nu port responsabilitatea gradului de solidaritate pe care l aveti dv. Cartel Alfa, nu dicteaza solidaritatea ci doar face apel la ea! Daca dumneavoastra, din Satu Mare nu sunteti… atunci de ce ar fi cei din restul tarii. Dv nu sunteti solidar cu muncitori ptr v ati declarat, prin cele scrise, solidaritatea cu cei care si bat joc de ei! Sa va fie de bine… dar scutiti-ma de procese de constiinta! Faceti-vă intâi dv. O zi buna!

        • alt realist Răspunde

          Ziceti ca “Nu port responsabilitatea gradului de solidaritate pe care l aveti dv. Cartel Alfa, nu dicteaza solidaritatea ci doar face apel la ea”. la fel o sa ziceti si daca va scapa lucrurile de sub control “Nu port responsabilitatea violentelor aparute in timpul grevei, Cartel Alfa doar face apel la ele”.

          • Apostol Marian

            Nu! Voi spune ca responsabilitatea apartine celor ce si bat joc de oameni, ignorandu le dreptul la o viata decenta, al celor care ignora dialogul preferand sa foloseasca forța in locul argumentelor, al celor care trateaza muncitorii ca pe niste viermi calcându i in picioare de cate ori au ocazia, doar pentru a le arata ca ei sunt cei care decid cand si cum trebuie sa traiasca. Am sa spun ca este vina voastra, a celor care i incurajati sa se comporte cu muncitorii ca si cu sclavii de pe plantatii. A celor care in mai bine de o luna nu au gasit o ora pentru o discutie serioasa, in care sa negocieze pretul fortei de munca nu sa l inpuna. Am sa spun ca este vina voastra, cei care i inurajati sa aiba o asemenea atitudine, de frica ca vezi Doamne… pleaca! Cainele nu pleaca de la macelarie pana nu curata si ultimul os. Nu vor pleca nici ei ptr ca fraieri ca aici nu mai gasesc in Europa. Si nici pupatori in cur! Eu fac ce trebuie sa fac… ca su sindicalist, ca lider! Eu sunt in frunta oamenilor, nu ma ascund in spatele lor si nici dupa conturi false. Spun ce am de spus… si fac ce trebuie sa fac! Daca oamenii pe care i reprezentam spun ca este prea mult… sau prea putin, ma retrag! Deocamdata, chiar daca nu vedeti noi tinem lucrurile in echilibru insufland oamenilor curajul si speranta ca putem invinge im aceasta lupta im care jucam rolul lui David in lupta cu Goliat. Voi ati ales sa tineti cu Goliat… ptr ca nu riscati nimic. Suntem diferiti, gandim diferit, ne comportam diferit. Asta este! Nu va condamn… atata puteti, dar nu faceti pe moralistii. Nu sunteti credibili!

  7. unu Răspunde

    “au donat milioane”??? au donat și ei câteva sute de lei.

  8. Liviu S Răspunde

    Liderii de sindicat se joaca cu focul… Au folosit indemnuri de genul: “intram peste ei, daca trebuie ne batem cu ei!”, “trebuie sa ne ducem peste ei!”, “O sa intram, ce mama ma-si!” si au sustinut scandari de genul “Sarim, sarim si va macelarim”, care sunt foarte clare si evidente instigari la violenta. De fapt, ei voiau doar sa ii agite pe grevisti, sa ii faca pe cei din interior sa simta frica, dupa cum a si spus-o domnul din Caras: “haideti, in mama lor, sa facem in asa fel incat sa le fie si lor frica”. Apoi au dat-o la intors. Stati, ca nu se poate, ca devine greva ilegala.
    Liderii de sindicat nu constientizeaza ca, in orice moment, pot scapa lucrurile de sub control, mai ales ca printre grevisti mai sunt cativa care se trateaza dimineata cu un pahar de tarie. Daca lucrurile iau o intorsatura neplacuta, unii se vor trezi la puscarie sau cu amenda, iar liderii de sindicat nu vor recunoaste ca au o vina morala in asta. Vor zice ca tot compania e vinovata.

  9. Realist Răspunde

    Daca grevistilor li s-a recunoscut dreptul la greva, si ei trebuie sa recunoasca dreptul la munca al celor care au ales asta. Este o regula de baza a democratiei. In momentul in care o parta neaga drepturile celeilalte parti, devine un terorist, un dictator care nu isi are locul in democratie si trebuie inchis.
    Totusi, daca sunt aprox 900 angajati la Electrolux, din care vreo 540 sunt in sindicat, din care vreo 390 sunt in greva, asta inseamna ca o majoritate de 510 lucreaza iar o minoritate de 390 fac greva. Nu este normal ca o minoritate violenta sa aduca amenintari unei minoritati pasnice.
    Orice ar spune liderii de sindicat, au avut libertatea sa faca greva, sa isi exprime opiniile liber, chiar si cu injurii. Daca cei de la conducerea companiei nu dau mai mult decat marirea deja propusa nu inseamna ca isi bat joc de ei. E ca la piata. Daca unul iti vinde zarzavatul cu 5 lei, nu te apuci sa ii faci scandal ca de ce nu ti-l da cu 2 lei, ca e hot si te fura. Nu iti convine, mergi la lata masa si cumperi de unde iti convine.

    • realist Răspunde

      Foarte bine punctat!

    • Realist 2 Răspunde

      Tare bine ești informat “realistule” cu nr exact de muncitori dar aia ști ca la 550 de muncitori direct productivi restu îs de la birouri? Care nu au salarii de 14 max 15 mi-l pe luna de aceea îs asa pașnici. La salariile lor de peste 30 mi-l și muncitorii din producție ar fi pașnici. Și restu care au rămas înăuntru nu produc absolut nimic dacă îs asa harnici de ce nu îs pus la lucru sa producă nu sa steie și se uita cum lupta cei 400 și pt. salariile lor

      • Realist Răspunde

        Sunt mai mult de 550 de muncitori direct productivi. Si in aia 540 care sunt in sindicat sunt si unii de la TESA. Asa ca nu e buna socoteala ta. Si inca ceva: multi din din TESA au salar sub 4 mii, asa ca nu mai vorbiti prostii! Fa scoala si tu si hai la birouri sa stai 10 ore cu ochii in calculator, sa calculezi, sa faci situatii, sa te dai de ceasul mortii ca nu vin proiecte si nu se fac investitii sa mearga fabrica!!! ce usor va e sa ii judecati pe cei de la birouri! haba n-aveti ca stau si 9-10 ore la lucru, sa aiba fabrica de lucru, sa aiba muncitorii ce face la banda de lucru! Si nu uita ca toti intr-o fabrica au rolul lor, ca degeaba ai 700 direct productivi daca nu ai cine vinde produsele, cine sa se ocupe de aprovizionare, daca nimeni nu iti face proiectele sa ai ce produce.

        • Realist 2 Răspunde

          Pai de aia nu sunt bani pt. muncitori ca va umfla pe voi cu câte 4 mii (euro) eventual. Și hai sa vedem cei mai obositor sa tragi 8 ore pe banda sau sa stai cât stai din aia cică 10 ore în fata calculatorului

          • Insider

            Cand ai si raspundere si te consumi psihic daca nu iti termini treaba sau nu iese cum trebuie, oboseala intelectuala, psihica, e mai mare decat cea fizica. Dar n-aveti de unde sa stiti. Daca e asa usor sa lucrezi pe un asa post, cum se face ca tu nu te-ai angajat acolo, pe asa pozitie? Si serios? 4000 de euro? Aberezi!!! Chiar crezi ca toti TESA au asa salar? Esti rupt de realitate! Eventual 4000 de lei.

          • Realist 2

            Pt. Insider eu îs rupt de realitate ar trebui sa schimb o săptămână cu unul de pe banda eu zic nici 2 ore n-ai rezista și oricum și cu 4000 mii RON plătești aproape 3 muncitori deci sigur ca sunteti multumiti de salarii. Dacă cel ce câștiga 1400 – 1500 ron cere 2 lei în plus nu-i normal ce dracu ii mai trebe. Pai daca și muncitor ajunge la un 1800 sau 1900 deja va ia toți dracii de ciuda.

  10. Simi Răspunde

    De mult ma intrebam daca exista forme de viata superioara in univers. Acum am aflat. Exista extraterestri! Sunt la Electrolux! Multumim domnule Darle ca ne-ati luminat! Mi-ati eliminat un mare semn de intrebare! Dar mai usor cu lacrimile! Ei haideti! Nu-i nimic! tot o sa ramaneti secretar cartel alfa pe Satu Mare. Chiar daca i-ati amagit pe oameni ca o sa le platiti salariul pe o luna… Chiar daca ati zis ca se aduna banii uite asa, o nimica toata! Las’, se mai intampla! mai vorbesc oamenii si prostii! va iertam, numai nu mai plangeti! Ca deveniti ridicol!

  11. john Răspunde

    Vad ca blomer se ascunde, ciobane ai ramas singur.Ce astepti? Sa-si dea demisia 400? Daca ai creier pleci pana nu scapa situatia de sub control!

  12. Alta Răspunde

    Și cei din Franta fac spectacol când au curajul sa ridice cu un eurocent combustibilul dau foc la tot. Parisu.

  13. cârcotaş Răspunde

    Dacă îmi amintesc bine,după privatizarea prin metoda MEBO,un cadou al acelor vremuri pt. cei care s-au nimerit să lucreze acolo nimeni n-a protestat pt. acea metodă incorectă faţă de cei care lucrau la alte întreprinderi,nerentabile.Odată cu acţiiunile în buzunar,voioşie mare,vânzarea acestora pe nimic apoi la cumpărarea de către ELectrolux unii au făcut bani buni cu ele.Nu-mi amintesc să fi protestat careva şi că ar trebui să nu-şi vândă practic ,,dreptul de vot” în acţionariat chiar dacă era insignifiant.Paremi-se că sunt ceva locuri de muncă la Drexi.

  14. Mae Răspunde

    Devină mai sînt acei ce lucrrază la eletrolux și nu participa și ei la grevă ……,ar trebui și cei de la drexi ,Zollner sa facă grevă ca nici acolo lucrurile nu stau bine ,,,,,,

  15. Zen Răspunde

    Ne place sau nu ne place, in democratie regula e clara: minoritatea se supune majoritatii. Asa ca bateti toba degeaba cu greva si texte. Sunteti depasiti de situatie.

  16. Marius Răspunde

    Se pare ca conducerea electrolux nu intelege ca RESPECTUL NU SE NEGOCIAZA ,asta nu e respect RUSINE pentru lipsa de omenie.Cred ca isi da seama si BLOMI ce incompetent a solutionat aceea discutie cu muncitori in ultimile zile de lucru.El putea cu putin cap sa influienteze oameni cu o alta oferta usor marita sau in 2 transe si oameni acceptau pt ca nu doream sa intram in greva,dar cand esti incompetent si ai si un translator de 2 bani iti meriti soarta.
    Observ ca uni ne cer sa plecam si sa vina ei in locul nostru,dar unde ati fost anul trecut…..tot anul sau facut angajari(pt ca nu au gasit personal necesar),au cautat SCLAVI si anul trecut oferindule SALAR LA LIMITA EXISTENTEI si RESPECT 0 ,unde ati fost ….oferta e valabila si din luna august sa va vad atunci cati veniti si cat rezistati in luxul electrolux.
    Nu inteleg rautatea voastra ,cert e ca noi nu vom mai sta cu capul plecat .
    Asa ca dragi colegiva admir curajul si sacrificile pe care le faceti,impreuna vom reusi…………CAPUL SUS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.