PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Șoferul ce a ucis-o pe sătmăreancă în Belgia: „Ne întorceam de la o petrecere”

Houssem Eddine, șoferul ce a lovit-o mortal pe sătmăreanca Dariana Palcău, admite că a greșit, însă nu are niciun fel de remușcare, spun jurnaliștii belgieni.

Șoferul vinovat, în vârstă de 19 ani, spune că regretă cele întâmplate.

„Mașina din fața mea a încetinit. Am crezut că vrea să vireze la stânga, așa că am virat la dreapta pentru a o depăși. Am condus cu 40 km/oră. Nu mă înțelegeți greșit, îmi pare rău pentru cele întâmplate”, a precizat șoferul, potrivit publicației brusselstimes.

Acesta a spus că mașina pe care a condus-o nu îi aparține.

”Ne întorceam de la o petrecere. O prietenă a condus mașina, a fost mașina ei. Dar a fost foarte beată. A condus cu peste 100 km/oră unde limita de viteză era de 50 km/oră. Am decis să preiau eu controlul volanului.

Dariana Palcău a decedat, duminică dimineața, într-un cartier din Bruxelles, Belgia, după ce a fost lovită mortal pe trecerea de pietoni de o mașină condusă de un șofer în vârstă de 19 ani.

În timp ce tânăra traversa trecerea de pietoni, două mașini s-au oprit, dându-i acesteia prioritate. O a treia mașină, condusă de șoferul în vârstă de 19 ani, venind din spate, a vrut să ocolească cele două mașini, trecând pe banda pentru biciclete, moment în care a lovit-o mortal pe sătmăreancă.

Tânăra a fost lovită atât de puternic încât a decedat pe loc, spun polițiștii. În momentul impactului, aceasta a fost aruncată la peste 10 metri distanță de locul accidentului.

În urma accidentului, șoferului i-a fost suspendat permisul de conducere pentru 15 zile, iar acum riscă 5 ani de închisoare, potrivit presei belgiene.